Premierul Dacian Cioloș se așteaptă să primească, în câteva săptămâni, un răspuns oficial din partea autorităților canadiene, cu privire la regimul vizelor. Cioloș a avut o scurtă întrevedere cu premierul Canadei, Justin Trudeau.
Dacian Cioloș spune că se așteaptă ca în următoarele săptămâni să primească un răspuns concret din partea autorităților canadiene cu privire la ridicarea regimului vizelor pentru turiștii români, anunță Agerpres. Premierul a avut o scrută întrevedere cu Justin Trudeau, în care au discutat despre modul concret în care se va face eliminarea vizelor.
“Am avut o întâlnire bilaterală scurtă dar concisă și constructivă cu premierul Canadei, Justin Trudeau. După întâlnirea pe care am avut-o la Ottawa, am vrut să văd cum progresează pregătirea pentru eliminarea vizelor pentru călătorii scurte, turistice, pentru românii care doresc să călătorească în Canada. Sunt optimist cu informațiile pe care le-am primit de la premierul Trudeau. Cred că în câteva săptămâni vom avea un răspuns mai concret despre în ce fel se va face și în ce termeni se va face acest lucru”, a afirmat Dacian Cioloș, la sediul Misiunii Permanente a României pe lângă ONU.