Cât plăteşte un imigrant ilegal pentru un bilet spre Occident – VIDEO

Anca Miklos / 21.09.2016
Cât plăteşte un imigrant ilegal pentru un bilet spre Occident – VIDEO

Zeci de mii de imigranţi au pătruns ilegal în Europa în ultimul an. Mulţi dintre ei şi-au vândut tot ce au avut în ţara natală pentru a avea bani să-şi plătească „viitorul”. De multe ori însă, drumul spre Occident se opreşte brusc pentru ei, prinşi fiind în ţările pe care le tranzitează până acolo.

Este şi cazul unui grup format din șase cetăţeni irakieni și doi sirieni, dintre care patru minori, care a trecut fluviul Dunărea cu două bărci, încercând să intre ilegal în România. Aceştia au fost însă interceptaţi de poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Giurgiu – Sectorul P.F. Bistreț.

Potrivit Poliției de Frontieră, au fost depistate și reținute, în apropierea malului românesc al Dunării, opt persoane din care patru adulți și patru minori, care nu își justificau prezența în zonă și care nu erau vorbitori de limba română. Persoanele au fost conduse la sediul S.P.F. Bistreț pentru identificare, ocazie cu care s-a stabilit că grupul era format din șase cetățeni irakieni și doi sirieni, trei bărbați, o femeie și patru minori, cu vârste cuprinse între 4 și 33 de ani.

Cât au plătit pentru călătoria lor spre Occident?

Aceștia au povestit că au plecat din țările de origine cu intenția de a ajunge în Austria şi au apelat la ajutorul unor călăuze care le-au organizat călătoria. Au achitat sume cuprinse între 2.000 şi 3.500 de dolari de persoană.

Migranţii s-au deplasat pe traseul Turcia – Bulgaria și au fost cazați într-un hotel din Sofia. Ulterior au fost preluaţi de un cetăţean bulgar, care i-a transportat la malul Dunării, cu un autovehicul şi i-a îmbarcat în două ambarcațiuni de mici dimensiuni cu care au traversat fluviul Dunărea.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca aceștia să fie predaţi Poliţiei de Frontieră Bulgare conform protocolului româno-bulgar, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Citește și...