Actorul Marius Vizante, mesaj viral pe Facebook: “Boss, tu chiar poţi să dormi liniştit?”

Diana Dorner / 21.09.2016
Actorul Marius Vizante, mesaj viral pe Facebook: “Boss, tu chiar poţi să dormi liniştit?”

Actorul Marius Florea Vizante a postat, miercuri, pe contul personal de Facebook, un mesaj dur la adresa politicienilor din România. Artistul în vârstă de 44 de ani s-a arătat extrem de revoltat de modul în care unii politicieni din ţară aleg să facă politică, care nu îşi îndeplinesc îndatoririle pentru care au ajuns în Parlament, dar care fac abuz de puterea conferită de funcţia deţinută.

Marius Vizante îi critică pe parlamentarii care ”își scriu legi care să-i facă de neatins”, în condițiile în care ”mor copii în flăcări prin maternitate sau club”.

Acesta face referire şi la o serie de evenimente care au marcat România ultimilor ani şi le reproşează celor care au avut un rol decisiv că au permis situaţii de neîngăduit. El aminteşte aici Mineriada, tragedia din Clubul Colectiv, moartea bebeluşilor de la Maternitatea Giuleşti sau cazul Bogdan Gigină, dar face referire şi la situaţiile jenante în care au fost puși policitienii acuzaţi că şi-au plagiat lucrările de doctorat.

Actorul scrie că nu are nimic de ascuns, aşa că spune “în gura mare” ceea ce crede. Vocea.biz vă arată mesajul complet al actorului:

„Boss, tu chiar poți să dormi liniștit?
Sunt unii care, deși au funcții înalte, sunt președinți, miniștrii, judecători, procurori, manageri generali, sunt doctori în stiințe și arte ș.a.m.d. și care nu pot fi chemați mai bine decât cu apelativul Boss. E, cu ăștia am eu o vorbă. Și pentru că nu am nimic de ascuns o s-o zic în gura mare, ca s-o audă și alții:

Trăiesc într-o țară bogată care n-are de niciunele: n-are păduri, n-are petrol, n-are gaze, n-are curent electric, n-are apă pentru că toate sunt exploatate de firme din alte țări. Cineva a îngăduit să se întâmple asta…
Trăiesc într-o țară bogată care n-are de niciunele, deși toată pulimea plătește taxe mai rău ca pe vremea otomanilor.
Trăiesc într-o țară săracă în care nimeni nu e condamnat pentru defrișările masive, sau pentru că nu avem autostrăzi, spitale, școli, manuale, teatre, stadioane, televiziune. Cineva a îngăduit să se întâmple toate astea… Am și eu o întrebare:
– Boss, tu chiar poți să dormi liniștit?
*
Trăiesc într-o țară democratică în care un președinte a chemat minerii să linșeze demonstranți. Ba, chiar de mai multe ori… Unii au pierit, alții sunt mutilați, iar majoritatea au rămas cu ideea că nu se mai poate face nimic pentru țara asta. Președintele zâmbește în continuare, deși a ajuns la o vârstă la care s-ar putea admite regrete… Am și eu o întrebare:
– Boss, tu chiar poți să dormi linștit?
*
Trăiesc într-o țară modernă în care mor copii în flăcări prin maternitate sau club. De ce nu e nimeni condamnat? Cineva a îngăduit asta…

Trăiesc într-o țară bolnavă în care omenii mor în spitale. Ei mor din cauza infecțiilor contactate acolo sau din cauză că lipsesc medicamente și aparatură (unele sunt noi dar nu funcționează,altele sunt furate de medici, iar restul sunt exportate de șmecheri!). De ce nu e nimeni condamnat? Cineva a îngăduit asta…

Trăiesc într-o țară ciudată în care un prim-ministru, un ministru de interne și alți câteva sute de înalți funcționari ocupau funcții cu doctorate plagiate (mai precis, furate!). Sunt prin academii unii care au scris mai mult decât au citit în toată viața lor… Nici unul dintre toți hoții ăștia nu și-a dat demisia când a fost demascat!
Trăiesc într-o țară mereu surprinzătoare unde legea permite să alegi primari condamnați penal, unii chiar din închisoare!!!

Trăiesc într-o țară fantastică în care parlamentarii își scriu legi care să-i facă de neatins, să-i facă… Zei. Ei singuri își stabilesc imunități, salarii, prime, concedii, indemnizatii, rente viagere. Deși poporul a votat reducerea numărului de parlamentari, surpriză, numărul lor a crescut.Tot ei (puhoiul nesfârșit de parlamentari plagiatori, hoți, imorali, sfetodocți) votează cine să fie cercetat penal și cine nu… Am și eu niște întrebări:

– Dacă n-ai nimic pe conștiință de ce nu-i lași cei abilitați să te analizeze? Pe bune, Boss, de ce nu stai la rând, ca toată lumea? De ce ocupi funcții cu doctorate scrise de alții? Ce te faci când chiar tu trebuie să fii diagnosticat de-un doctor d-ăsta… inventat? De ce ai nevoie de escorte polițienești chiar și când mergi la budă? Te-ai întrebat ce-ar fi pățit Bogdan Gigină dac-ar fi evitat acea groapă și-ai fi nimerit tu în ea? Boss, tu chiar poți să dormi linștit?
*
Trăiesc într-un stat de drept în care unii au furat milioane (cu zecile, cu sutele) – sunt unii care au pe cazier miliarde, și care, deși au fost dovediți, umblă liberi printe păgubiți. Ba, chiar le râd în nas! Unii au stat la mititica 2-3 ani, alții câteva luni, iar larga majoritate a luat cu suspendare. Sistemul judiciar a permis asta. Dar ce e și mai trist e că trăiesc într-un stat de drept în care hoții, după ce că sunt liberi, nu restituie nici prejudiciul! Cineva a îngăduit să se întâmple toate astea… și multe, multe altele. Curios, eu am o singură-ntrebare:
– Boss, tu chiar poți să dormi linștit? – Eu, deși n-am nici o vină, nu pot!”

Marius Florea Vizante este un actor român, în vârstă de 44 de ani, extrem de apreciat de public. Născut la Oradea, a studiat actoria la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică din București. După absolvirea facultății a jucat pe scena Teatrului Național și la Teatrul de Comedie. A avut roluri marcante în filme precum “Restul e tăcere”, “E pericoloso Spargersi”, “Filantropica”, “O scrisoare pierdută” și “Ticăloșii”. De asemenea a făcut parte din mai multe producții de televiziune.

Citește și...