Școala din România unde 65% dintre absolvenţi vor studia la universităţi de prestigiu de pe trei continente

Oana Mărginean / 14.09.2016
Școala din România unde 65% dintre absolvenţi vor studia la universităţi de prestigiu de pe trei continente

Transylvania College, singura şcoală din România acreditată pe curriculum românesc şi curriculum Cambridge, s-a bucurat, în fiecare an, de rezultate foarte bune obținute de abolvenți. În acest an, 65% dintre liceenii celei de-a treia promoţii ai Transylvania College au ales să îşi continue studiile universitare la unele dintre cele mai prestigioase instituţii din Statele Unite ale Americii, Marea Britanie sau Japonia. Alegerea unor discipline variate le permite tinerilor alegerea unei cariere în mai multe sectoare de business, cum ar fi managementul hotelier, dar şi în sfera relaţiilor internaţionale, pilotajului sau chiar a cercetării. Cu toate acestea, proaspeții absolvenți nu exclud posibilitatea reîntoarcerii în România, după finalizarea studiilor, pentru a activa în țară în domeniul ales. Iar acest lucru, spun reprezentanții colegiului, este un motiv de mândrie și încă o reușită pentru o școală care are dublă acreditare și care, practic, ar putea facilita exodul tinerilor. Până atunci, o mare parte dintre tineri au șansa de a acumula cunoștințe în universităţi de prestigiu din întreaga lume; alții au rămas în țară.

Au ales să plece dar își doresc să revină

Din cei 20 de absolvenți ai actualei promoții, doar trei elevi au optat pentru a susține probele de bacalaureat. Restul de 18 elevi au optat pentru examenele finale Cambridge A-Levels, a căror complexitate este recunoscută ca fiind la nivel universitar. Certificatele A-Levels sunt echivalate cu diploma de bacalaureat românesc, ceea ce permite elevilor români și străini să urmeze orice universitate din interiorul sau din afara României.

Printre alegerile celor 20 de elevi absolvenţi se numără Minerva Schools SUA, Waseda University Japonia, Hotel School the Hague Olanda, Glion institute of Higher Education Elveţia, dar şi universităţi de prestigiu din Marea Britanie precum King’s College London, University of Bath, Queen Mary London, Aston University şi Manchester University.

De asemenea, în topul preferinţelor elevilor s-au aflat şi alte trei instituţii de învăţământ din Ungaria -University of West Sopron şi Flying School şi Scotia – Glasgow University, în timp ce şase tineri au ales să îşi continue studiiie în România, optând pentru centre universitare precum Cluj-Napoca, Bucureşti şi Târgu Mureş.

„Suntem mândri că toţi cei 20 de absolvenţi ai noii promoţii şi-au putut atinge potenţialul în comunitatea Transylvania College, iar acum aceştia pot aprofunda disciplinele alese în cadrul unor universităţi prestigioase din întreaga lume”, a declarat Ruxandra Mercea, Director Executiv Tranyslvania College.

Cariere în psihologie, management hotelier şi ştiinte moleculare

În ceea ce priveşte specializările alese de noii absolvenţi, aceştia şi-au îndreptat atenţia către studii ce le pot facilita viitoare cariere în psihologie, management hotelier, business, bio-chimie şi ştiinţe moleculare, leadership în sectorul public, dar şi în studii liberale, mecatronică, comunicare şi relaţii internaţionale. Nu în ultimul rând, cei mai curajoşi dintre absolvenţi au ales să-şi urmeze visele din copilărie şi să opteze pentru o carieră în pilotaj, ordine şi siguranţă publică sau chiar inginerie în industria lemnului.

„Bineînţeles, în luarea deciziei au contat foarte mult şi propriile interese, foarte mulţi dintre elevi ştiind încă de la începutul liceului care sunt obiectivele Ior finale şi ce carieră îşi doresc să urmeze. Comunitatea noastră de profesori şi consilieri vine în întâmpinarea nevoilor elevilor şi îi ajută să ajungă acolo unde şi-au propus sau să îşi dea seama care sunt disciplinele care le sunt utile pentru domeniul ales şi care este traseul profesional care li se potriveşte cel mai bine. În plus, la sfârşitul fiecărui an şcolar, toţi elevii de liceu petrec două săptămâni în programul de internship, Work Experience”, a menţionat Ruxandra Mercea.

În ceea ce priveşte noul an școlar, reprezentanţii Transylvania College mizează pe un număr de 650 de elevi înscrişi. Dintre aceştia, 145 vor intra la grădiniţă, 260 în clasele primare, 125 în ciclul gimnazial şi 120 în liceu.

Tags:
Citește și...