Master Planul General de Transport al României, aprobat de Guvern

Mihaela Hiticaș / 14.09.2016
Master Planul General de Transport al României, aprobat de Guvern

Master Planul General de Transport al României a fost aprobat miercuri Guvernul. Documentul strategic stabileşte principalele direcții de dezvoltare a infrastructurii de transport din România în următorii 15 ani, pe toate modurile de transport: rutier, feroviar, naval, aerian şi multimodal.

Documentul prezintă cadrul general de dezvoltare a infrastructurii de transport, sursele de finanţare, strategia de implementare a proiectelor, precum şi asigurarea activităţii de întreţinere şi reparaţii curente până în anul 2030.

Totodată, stabilește obiectivele strategice, coridoarele de transport, intervențiile specifice și scenariile de implementare pentru dezvoltarea echilibrată, sustenabilă și armonizată cu obiectivele strategice transeuropene a infrastructurii de transport de pe teritoriul țării noastre.

„Master Planul General de Transport al României va contribui semnificativ la dezvoltarea sustenabilă a României pe termen lung, prin creșterea conectivității intermodale (legături create prin combinarea tuturor modurilor de transport) între regiuni, accesul populației și al mediului de afaceri la rețeaua de transport și susținerea dezvoltării regiunilor cu potențial de creștere economică. Nu în ultimul rând, adoptarea Mater Planului reprezintă și o condiționalitate a finanțărilor pentru România în domeniul transporturilor, prin Programul Operațional Infrastructura Mare”, se precizează într-un comunicat al Guvernului României remis redacției Vocea.biz.

Sinteza Strategiei Master Planului General de Transport al României poate fi accesată pe pagina Ministerului Transporturilor.

Vă amintim faptul că în iunie 2016, Proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea documentului strategic Master Planul General de Transport al României a fost supus consultării publice şi dezbaterii în cadrul Comisiei de Dialog Social.

Citește și...