Grevă în Justiţie. Magistraţii cer demisia ministrului Raluca Prună

Claudia Bonchis / 12.09.2016
Grevă în Justiţie. Magistraţii cer demisia ministrului Raluca Prună

Zeci de instanţe îşi întrerup activitatea şi cer demisia ministrului Raluca Prună. Din cauza protestelor, unele instanţe nu mai judecă decât cauzele urgente.

Instanţe din Argeş, Vâlcea şi Dolj au fost în grevă, soluţionând, doar dosarele urgente aflate pe rolul acestora,.

Iniţial s-a vehiculat că la acţiune participă aproape mai multe instanţele din ţară, însă multe au infirmat informaţia. Printre acestea se numără Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj, Judecătoria Cluj, Curtea de Apel Oradea, precum şi Tribunalul Vaslui, ai cărui reprezentanţi au precizat, însă, că vor transmite marţi un comunicat legat de această informaţie.

Pe de altă parte, Parchetul General a precizat că niciun parchet din ţară nu protestează.

Printre cererile magistraţilor se numără adoptarea „Memorandumului privind Justiţia” şi ca Parlamentul să nu aprobe OUG nr. 43/2016 ori ca Guvernul să emite în schimb o ordonanţă de urgenţă pentru înlăturarea inechităţile financiare din sistem

Magistraţii au cerut şi demisia ministrului Justiţiei şi au anunţat că formele de protest vor escalada în cazul în care Guvernul nu va ţine cont de doleanţele lor.

 

 

Citește și...