Compania de Apă Buzău a demarat vineri aprovizionarea cu două cisterne a locuitorilor de pe cinci străzi din municipiului Buzău pentru a veni în sprijinul elevilor și al părinților acestora în perioada începerii anului școlar.
“Acțiunea este necesară, dar face parte dintr-un film de acum o sută de ani, copiii nu trebuie să se spele doar la începutul anului școlar”, a declarat, pentru AGERPRES, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Buzău, Florina Stoian.
Potrivit unui comunicat transmis de Compania de Apă, acestea sunt “măsuri speciale de aprovizionare cu apă la începerea anului școlar”.
“Pentru a veni în sprijinul buzoienilor, în perioada începerii anului școlar, Compania de Apă a luat măsuri pentru a asigura alimentarea cu apă și a preveni, astfel, eventualul disconfort creat de vârfurile de consum, astfel, în perioada 9-12 septembrie, pentru zona străzilor Horticolei, Nimfelor, Luminii, Dorobanți și D. Gherea, Compania de Apă Buzău va asigura două cisterne cu apă în regim de avizare sanitară totală, pentru a livra apă în regim gratuit populației”, se mai precizează în comunicatul companiei.
Potrivit sursei citate, compania va atrage proiecte de finanțare în perioada 2014 — 2020 pentru înlocuirea conductelor magistrale vechi din municipiul Buzău și utilarea cu echipamente moderne.