Marș pentru autonomia Transilvaniei la Cluj. Care este scopul organizatorilor

A. Dragu / 08.09.2016
Marș pentru autonomia Transilvaniei la Cluj. Care este scopul organizatorilor

Un marș pentru autonomia Transilvaniei va fi organizat, la sfârșitul lunii noiembrie, în Cluj-Napoca. Organizatorii marșului dau asigurări că scopul lor nu contravine Constituției României și că vor să informeze oamenii despre importanța descentralizării.

Evenimentul, care are și o pagină de Facebook intitulată “Marș pentru autonomia Transilvaniei/Erdély/Siebenbürgen”, urmează să aibă loc pe 30 noiembrie, iar pe rețeaua de socializare s-au anunțat, în doar două zile, câteva zeci de participanți.

Evenimentul se dorește a fi un marș scurt cu un punct terminus unde 3-4 persoane au să țină cuvântări scurte despre importanța descentralizării masive a puterii și distribuirea ei către comunitățile din regiunile istorice autonome, la fel cum este și cum funcționează in Europa civilizată de Vest”, a declarat pentru Vocea Transilvaniei Mircea Dăian, fondatorul Liga Transilvania Democrată.

Marșul este o premieră pentru Cluj, unde nu au mai fost organizate astfel de manifestări cu acest scop, însă ideea nu e una nouă pentru orașul de pe Someș.

Un clujean a inițiat o petiție online pentru autonomia Transilvaniei, care a strâns peste 15.000 de semnături. Petiția a fost depusă la Prefectura Cluj, dar a primit și un răspuns din partea Administrației Prezidențiale.

În cadrul petiției amintite, intulată „Autonomie pentru Transilvania: Banat, Crisana, Maramures, Ardeal” inițiatorul, Fancsali Ernő, solicită guvern regional la Cluj, cu control politic si economic pe teritoriul Transilvaniei Autonome.

Tags:
Citește și...