Gherdeal, satul în care o casă costă cât un salariu. Este satul-antiteză, în care poți să vezi de la ruine la măreție

Vocea.biz / 03.09.2016
Gherdeal, satul în care o casă costă cât un salariu. Este satul-antiteză, în care poți să vezi de la ruine la măreție

E mult spus că a fost cândva măreț. Străzile, mărimea, forma caselor… inspiră aerul unei comunităţi modeste cândva. Astăzi, doar urma ei! Gherdealul este primul sat de după Cincu, ce excede județului Brașov din punct de vedere teritorial. Se află în județul Sibiu, aparține de comuna Bruiu și de o perioadă de timp este atracţia presei. Este satul în care mai trăiesc doar 7 oameni, deși pe vremuri erau 112 familii, dacă e să ne luăm după numărul de case. Este satul-antiteză, în care poți să vezi de la ruine la măreție, și este satul în care tranzacțiile imobiliare se fac pe mai nimic. O casă costă cât un salariu mediu!

Satul cu 7 oameni

Sunt 37 km de la Făgăraș până acolo. Drumul dintre Cincu şi Gherdeal este o frumuseţe. Am plecat cu gândul unui om care se duce unde n-a mai fost. Știam că ar mai trăi totuşi 12 oameni în sat, ştiam că peisajul face toţi bani…

În primele două ore noi, echipa care a plecat la colindat, n-am găsit nici țipenie de suflet în Gherdeal.

Primul om țintit a fost Victor Ponta. Cam spălăcit la faţă, de la soare și ploi, râdea pe o poartă părăsită. Semn că cineva s-a încumetat să umble cu politica și pe la Gherdeal… În afară de Victor Ponta, în sat mai vine doar poștașul.

După două ore de bătut la porţi şi de fotografiat ruinele care au fost cândva casele sașilor, ne îndreptăm spre partea de sus a localității, cea a românilor și a țiganilor. Ultimii, cât sunt ei de buni la capitolul natalitate, n-au rezistat aici.

Auzim un televizor dat la maxim într-o casă. Bat la poartă, strig la geam… iese un cap de femeie. Maria Tiuţ, 78 de ani, este primul suflet al Gherdealului cu care fac cunoștință.

Întreb unde-s oamenii, de ce-i pustiu. ,,Au plecat, mânca-i-ar amarul, toți. Mai suntem trei sași și patru români. Eu locuiesc cu băiatul meu… Mai e o femeie cu băiatul ei, uitați, la poarta aia…”, spune femeia cu capul ieșit pe geam.

Ne povesteşte că pe vremuri în sat erau mai mulți sași ca români. De la ei a rămas moștenire biserica fortificată săsească și stilul caselor din partea de jos a satului.

Cum în Gherdeal gălăgia e lucru rar, îşi face apariția la discuții și Caterina Costea, 90 de ani. De la femei aflu că în sat nu există magazin (asta ar fi extravaganță), iar dacă vreunul din ei se duce la Cincu sau Bruiu după alimente, cumpără pentru tot satul.

Citește mai departe aici

Tags:
Citește și...