Pasiunea pentru muzica irlandeză, care a cucerit-o instantaneu prin energia pe care o transmite şi prin ritmicitatea sa, a determinat-o pe Mara Cernat, o tânără gălățeancă mutată la București, să se îndrepte spre acest domeniu. Inițial, a avut acces la câteva mișcări, dar preseverența, munca și pasiunea au condus-o la performanță. În câțiva ani, a devenit singurul instructor autorizat de dans irlandez din România, a pus bazele unei școli de profil și a organizat primul concurs internațional de dans irlandez pe teritoriul țării noastre.
Mara Cernat a terminat Facultatea de Limbi şi Literaturi Straine la Universitatea din Bucureşti, secţiunea franceză – engleză, și și-a completat studiul cu cursuri de pedagogie.
“Am avut marele noroc de a-mi începe drumul în dansul irlandez în acelaşi timp cu începutul facultăţii, aşa că practic, din punct de vedere profesional am putut evita catedra clasică şi viaţa corporatistă. Am fost toată viaţa implicată în organizarea de evenimente, iar lucrul acesta s-a dovedit foarte folositor în activitatea cu Steysha School of Irish Dance”, a declarat Mara Cernat pentru Vocea.biz.
Primul contact cu dansul irlandez l-a avut înainte ca Youtube-ul să fie popular la noi. Găsise o descriere scrisă pentru efectuarea unuia dintre paşii de bază; acesta avea să fie priul pas într-o lume care avea să îi schimbe viața. De atunci, a trebuit să mai astepte încă patru ani pană să poată participa la primele workshopuri de dans irlandez.
“Ca şi începator, eram complet neantrenată în arta dansului, sau a vreunui sport, de altfel, asa că primele luni au fost grele. Am început cu rezistenţa şi musculatura minimală şi am avut probleme de ritm, însă în doar cateva luni mi-am depaşit limitările şi am galopat de la un nivel la altul, cu antrenamente zilnice. După trei ani de dans, am decis să-mi aplic cunostinţele de pedagogie în domeniul dansului irlandez. Cum eu nu am avut norocul prezenţei unui profesor permanent – la fiecare antrenament – mi-am propus ca urmatoarele generaţii de dansatori de Irish de la noi din ţară să aibă acest avantaj, prin şcoala la care visam de mult”, a precizat Mara.
Școala “Steysha” a fost fondată pe o dorinţa de a le acorda viitorilor dansatori oportunitaţi care pană în momentul acela nu au existat în România, cea mai importantă fiind prezenţa permanentă a unui instructor. A început să pună planul pe hârtie în noiembrie 2010, iar pe 10 ianuarie 2011 a avut primul curs oficial, la care au participat cam 10 oameni.
“Până în ziua de astăzi, patru dintre acei oameni sunt încă extrem de implicaţi în activitatea şcolii. Cursurile sunt ţinute de mine şi sunt trei fete mai avansate care mă asistă la unele ore. Actualmente avem în jur de 70 de cursanţi la nivel de Bucureşti, iar pe termen lung spre scurt, ne-am dori să putem găsi doi responsabili pe Cluj şi Brasov, cu care să claborăm pentru deschiderea unor cursuri de începători şi în oraşele lor. La cursuri se învaţă tot ce ţine de dansul irlandez, în funcţie de nivel, desigur. Există cursuri de soft shoes şi cursuri de heavy shoes – începătorii învaţă elemente şi coregrafii de bază, iar cei de la nivelurile superioare aprofundează. Deoarece participăm la competiţii internaţionale, se studiază predominant coregrafii pentru competiţii, iar acestora li se adaugă şi coregrafii de grup, pentru spectacolele pe care le susţinem”, a explicat instructoarea.
Dansul irlandez poate avea efecte nebănuite în viaţa celor care fructifică această pasiune.
Dincolo de schimbările direct legate de practicarea unui sport: dezvoltarea musculaturii şi îmbuntaţirea mobilităţii, corectarea posturii sau a poziţiei picioarelor, dezvoltarea urechii muzicale, disciplina etc, dansul poate face shimbări majore și la nivel mental.
“Prima schimbare care se observă este cea la nivel mental. Mulţi din oamenii care vin la cursurile noastre au fost îndemnaţi de o pasiune pentru Irlanda, cultura celtică, muzica irlandeză, aşa că în momentul în care o pornesc pe drumul dansului irlandez simt că şi cum şi-au găsit locul. Este greu de descris în cuvinte, unii chiar şi-au găsit prin dans puterea şi motivaţia de a face schimbări în bine în restul vieţii lor. Schimbările pot fi cum nu te aştepti: am avut copii mofturoşi la mancare, pe care prin motivaţia dansului, împreună cu parinţii, am reuşit să-i convingem să manance mai bine, sau mai diversificat; persoane care au decis să slăbească pentru a putea dansa mai bine; persoane cu voinţă slabă sau fară vreo pasiune arzătoare în rest s-au dovedit de o forţă şi o dorinţă incredibilă în ce priveşte studiul dansului irlandez. Însă preferatele mele sunt chiar şi după ataţia ani, transformările la nivel personal”, precizează Mara.
Ca şi cu alt stil de dans sau sport, există cateva condiţii de luat în calcul, din punct de vedere medical: viitorul dansator trebuie să fie apt pentru efort fizic susţinut, să nu aibă probleme la nivelul genunchilor, soldurilor, a coloanei vertebrale şi, în general vorbind, tipul lor de corp să le permită sarituri şi aterizări repetate. Dansul irlandez este destul de permisiv în rest, spune instructorul, mai ales la nivel de începator, mai ales pentru că se începe treptat, dificultatea exerciţiilor şi a paşilor învaţaţi creşte pe măsură ce corpul o permite. Un avantaj considerabil îl prezintă cei ce au practicat şi alte stiluri de dans, gimnastica, basketball, aleargă etc. sau care au studiat un instrument muzical. Dansul irlandez marjează enorm pe memoria muscular şi pe ritm, aşa că se întelege de ce o persoană ce vine cu aceste avantaje are şanse mari să progreseze mai rapid.
Înainte de a-și lua certificatul de profesor, Mara Cernat a participat la câteva competiţii, în medie una pe an, dat fiind că pentru toate acestea trebuia călătorit în afara ţarii. A câştigat peste 44 de premii, incluzând şi câteva locuri fruntaşe la nivelurile respective. În 2013 a participat la campionatul European, secţiunea Senior Ladies, iar după asta a decis să se retragă din viata competiţională pentru a se putea dedica în totalitate pregătirii sale pentru examenul de profesor şi a dansatorilor săi pentru competiţiile lor. Astfel, în august 2014 a fost examinată de o Comisie din Irlanda, în cinci probe practice şi teoretice şi la doar o luna distanţă a devenit oficial primul şi singurul profesor de dans irlandez certificat international din România.
“Cu şcoala am participat atât la concursuri internaţionale, asemeni celora la care am participat şi eu, cât şi la examinări de grad. La ora actuală, palmaresul total al şcolii constă în 701 premii, din care 96 de trofee de loc 1 şi 605 medalii pentru locurile 2, 3, 4 etc. Dintre cele 701 premii, 135 ne-au fost acordate cu avansări oficiale în grad (care le permit dansatorilor să participe la niveluri mai înalte). Dansatorii noştri au obţinut şi 99 de diplome în urma examenelor de grad. Anul acesta este şi mai interesant pentru noi, deoarece în septembrie şcoala noastră a organizat primul concurs internaţional de dans irlandez susţinut pe teritoriul ţării noastre, iar în noiembrie vom avea prima echipă românească de ceili (dans de grup) şi trei micuţe dansatoare care vor participa la calificările pentru Campionatul Mondial”, a precizat aceasta.
Dansul irlandez este alert şi elegant în acelaşi timp, necesită forţa şi elasticitate, dinamism şi graţie, cere un control incredibil, acompaniat de relaxare plasată exact unde şi când trebuie, este precis şi viu.
“Spre deosebire de ce se crede despre el, dansul irlandez nu este un dans popular, iar cei ce-l practică nu aduc strict un omagiu Irlandei. Dansul irlandez este în continuă evoluţie şi adaptare, noi elemente sunt încă în dezvoltare, se încorporează tehnici sau abordări din alte stiluri în permanenţă. Asta este şi motivul pentru care dansul irlandez a devenit atât de popular. Oricum l-ai descrie, dansul irlandez nu este plictisitor – pur şi simplu nu ai când să te plictiseşti de acest stil, pentru că există aceste două mari sub-secţiuni de soft shoes şi heavy shoes: în soft shoes există patru subtipuri de dans, în heavy shoes încă patru, iar toate sunt diferite de la un nivel de dificultate la altul, se adaptează pentru fiecare dansator, iar la toate acestea se adaugă dansurile istorice de grup (ceili) şi coregrafiile de spectacole”, a punctat istructorul.
Pe termen foarte scurt, planurile de viitor ale Marei vizează punerea bazelor unei grupe de copii foarte mici, 2, 3, 4 şi 5 ani, pentru a putea descoperi şi nutri talentele cât mai timpuriu. Marii campioni pornesc întotdeauna de la vârste foarte mici, spune ea.
“Planurile pe urmatorul an sunt de a reuşi să stabilim un grup de începatori în Brasov sau Cluj, sau amandoua, de a participa cu dansatorii la o competiţie în Irlanda şi lucrăm deja la a doua ediţie a Bucharest Feis – prima competitive internaţională de dans irlandez din Romania – la care suntem convinşi că vom avea participanţi din cel puţin 11 ţări europene. Aş dori să menţionez şi faptul că acum vom deschide şi secţiunea de scoală de muzică irlandeză, în colaborare cu profesor Doina Stan şi suntem foarte hotarate să dezvoltam şi aceasta latură în aşa masură încât să putem găzdui competiţie de muzică irlandeză în cadrul Bucharest Feis. Pe termen şi mai lung îmi doresc să începem să obţinem calificări la Campionatul Mondial şi să reuşim stabilirea unui schimb de experienţă cu o şcoală din Irlanda”, explică Mara.
De-a lungul timpului, Mara a avut parte de sprijinul unor oameni care și-au pus amprenta asupra viitorului ei profesional.
“Din 2011 colaborez cu mentorul meu, Anna Tillak din Polonia, care a fost şi ea, asemeni mie, primul profesor certificat internaţional din ţara sa. Anna a fost eleva unei profesoare de vază din Irlanda, Mary McElroy, mama a generaţii întregi de profesori, aşa că prin Anna am preluat şi eu din acest bagaj pentru a-l transmite urmatoarelor generaţii de dansatori din partea asta a Europei. Pe plan local, am avut parte de sprijinul multora dintre cei implicati în mod direct sau indirect cu şcoala şi ne bucurăm de sprijinul comunităţii de business româno-irlandeză, cât şi de o strânsă legătură cu Ambasada Irlandei în România”, a explicat ea.
Devizul Marei este “Nu există speranţă, ci acţiune”, iar acesta i-a îndrumat paşii de la o şcoală de vis, la o scoală reală, de amploare considerabilă şi cu rezultate atât de bune.
Pentru cei pasionaţi de acest dans, tânăra instructoare le transmite un mesaj simplu, onest de încurajare.
“Curaj! Toti cei ce practică dansul irlandez sunt oameni obișnuiţi care şi-au facut curajul de a paşi în sala de dans şi de a-şi fructifica această pasiune. Nu ştii niciodată în cine există un talent latent decât dacă începi de undeva. Toţi începem de jos, la orice vârstă descoperim acest minunat stil de dans, fie că avem 4 ani, sau 50”, a conchis Mara Cernat.
Cursurile de dans irlandez auloc momentan doar în Bucureşti, pe str. Cameliei, nr. 39. Toate informaţiile despre şcoală sunt disponibile pe site-ul: www.steysha-dansirlandez.ro, iar reprezentanţii acesteia pot fi contactaţi la
cursuri@steysha-dansirlandez.ro, sau la telefon 0740.680.805.