Petreceri în stradă şi spectacole de artificii de Revelion în marile orașe din țară

vocea.biz / 31.12.2016
Petreceri în stradă şi spectacole de artificii de Revelion în marile orașe din țară

Zeci de spectacole şi focuri de artificii vor avea loc în noaptea de Revelion în mai multe oraşe din ţară, existând şi situaţii în care administraţiile locale au renunţat la şampania gratuită sau la cântăreţii celebri din cauza costurilor ridicate, transmite Mediafax. Iată câteva dintre evenimente:

CONSTANŢA: Constanţa petrece noaptea de Revelion în Piaţa Ovidiu alături de Voltaj, Cargo şi Anda Adam

Cea mai mare petrecere de Revelion de la malul mării din ultimii ani le este pregătită constănţenilor în Piaţa Ovidiu, cu patru tone de artificii, zeci de kilometri de cabluri şi 70.000 Waţi de muzică în difuzoare, Voltaj, Cargo şi Anda Adam fiind cap de afiş al petrecerii de la malul mării.

„Constanţa merită muzică bună şi artişti de top. Atunci când am ales trupele şi artiştii cu care vom lucra, ne-am gândit să mergem pe toate genurile posibile – Rock, Pop-rock şi Dance. Sunt convins că Revelionul 2017 va fi unul pentru toate gusturile. Am fost parteneri şi în Revelionul de anul trecut de la Constanţa la care au venit peste 10.000 oameni. De asemenea, am organizat evenimentele mari ale verii din Piaţa Ovidiu şi succesul lor ne-a motivat să revenim cu tot ce e mai bun la început de 2017”, a declarat Victor Maxim, preşedintele Asociaţiei Descoperă Constanţa, cea care organizează, alături de Primăria Constanţa, Revelionul 2017 de la malul mării.

Petrecerea începe pe 31 decembrie, după ora 18.00, atunci când constănţenii sunt invitaţi la un warm-up cu DJ în Piaţa Ovidiu. Pe scenă vor urca în total 18 artişti – cei din formaţiile Voltaj, Cargo, Anda Adam şi trupa ei de dansatori, DJ-ii şi Mirela Pană şi Cabaret Unique, constănţenii şi turiştii urmând să aibă parte de cel puţin trei ore de muzică bună şi dans.

Organizatorii au pregătit, la miezul nopţii, un superb foc de artificii care este programat să dureze 10 minute.

„Avem patru tone de artificii – dublu faţă de anul trecut. Constănţeni vor asista la un spectacol de muzică, lumină şi culoare pe cer. Sunt artificii de gradul trei şi patru, adică tot ceea ce vedem la evenimentele din marile capitale ale lumii. Show-ul cu artificii va fi precedat de 10 minute de lasere şi proiecţii pe clădirea Muzeului de Istorie Naţională”, a mai declarat Victor Maxim.

Pentru show-ul de lasere, echipa tehnică a avut un buget de patru ori mai mare decât cel din 2015. Cele opt lasere puternice de 8 şi 10 watts sunt sincronizate pe muzică. Ele încep spectacolul vizual la ora 23.50 şi totul se încheie cu numărătoarea inversă de la miezul nopţii. Scena este şi ea una impresionantă. Are 120 de metri pătraţi şi o înălţime de aproape zece metri. Pentru prima dată Constanţa va vedea şi două Space Canons – tunuri de lumină care te vor duce cu gândul la cerul luminat din filmele cu Batman. Sonorizarea va fi şi ea pe măsura aşteptărilor: Sistemul L-Acoustics K2. Cei 70.000 de watts din boxe vor fi limitaţi la 100 decibeli pentru ca normele europene pentru marile concerte să fie respectate. Toate acestea nu ar funcţiona dacă nu ar fi conectate prin 10 kilometri de cabluri şi multiple conexiuni wireless.

BRAŞOV: Concert DJ Project şi Anna Lesko, în Piaţa Sfatului

Primăria Braşov a pregătit pentru noaptea dintre ani un concert cu DJ Project, Anna Lesko şi trupa Coco, care va avea loc, la fel ca în fiecare an, pe o scenă amenajată în Piaţa Sfatului.

Spectacolul va începe în jurul orei 23.00, iar cu câteva minute înainte de miezul nopţii, braşovenii vor avea parte şi de un spectaculos foc de artificii.

GORJ: Căsătorii la Poarta Sărutului din Târgu-Jiu. De Revelion, 18 cupluri îşi unesc destinele

18 cupluri se vor căsători la Poarta Sărutului, de Revelion. Reprezentanţii Primăriei Târgu-Jiu vor oficia ceremonia imediat după focul de artificii pe care municipalitatea îl organizează în noaptea de Anul Nou.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Târgu-Jiu, Loredana Covei, cele mai multe cupluri sunt din judeţul Gorj, dar există şi tineri îndrăgostiţi care provin din alte zone ale ţării şi care au decis să îşi unească destinele la Poarta Sărutului, la cumpăna dintre ani.

”Autorităţile locale păstrează şi în acest an tradiţia oficierii de căsătorii în noaptea dintre ani, la Poarta Sărutului. 18 cupluri au depus acte la ofiţerul de stare civilă în vederea unirii destinelor. Tinerii îndrăgostiţi sunt din diferite zone ale ţării, din Bucureşti şi din judeţe precum Braşov, Dolj, Vâlcea, Gorj sau Teleorman. Anul trecut, 19 cupluri şi-au unit destinele la Poarta Sărutului”, a declarat Loredana Covei, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu-Jiu. Tinerii îndrăgostiţi au achitat o taxă de 400 de lei pentru a se putea căsători la Poarta Sărutului. Pe lângă actele de stare civilă, aceştia vor primi din partea Primăriei Târgu-Jiu câte un tort, şampanie şi un buchet de flori.

Focul de artificii, planificat înainte de căsătorii, va dura şapte minute şi este urmat de un spectacol de lumini. ”Oamenii sunt aşteptaţi pe insuliţa Jiului pentru a asista împreună cu autorităţile locale la un frumos foc de artificii cu o durată de şapte minute, suma alocată fiid de aproximativ 16.000 de lei. Autorităţile locale vor profita de ocazie pentru a închina o cupă de şampanie cu cei prezenţi, fiind organizat şi un spectacol de lumini”, a mai precizat Loredana Covei.

Pentru persoanele defavorizate din Târgu-Jiu, autorităţile locale organizează ”Revelionul Solidarităţii”. 170 de persoane fără posibilităţi materiale sunt invitate la petrecerea care va avea loc la un restaurant din municipiu, fiind pregătită o masă festivă. Multe dintre acestea provin din Centrul Social de Urgenţă pentru Persoanele fără Adăpost Casa Iris.

SIBIU : Revelion de un sfert de milion de euro, cu Uriah Heep, Carla`s Dreams şi artificii

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Sibiu, programul de Revelion din Piaţa Mare a Sibiului începe la ora 21, cu Daggu Project, Rita, Maxim, DJ Cipi Hampu, Domino, iar la ora 23.05, pe scenă vor urca cei din trupa Uriah Heep, solistul fiind John Stefan Berggren, care vor conerta timp de 45 de minute. Cu cinci minute înainte de trecerea în 2017, primarul Sibiului, Astrid Cora Fodor le va ura celor prezenţi „La mulţi ani” din Piaţa Mare a oraşului.

După discursul primarului, este programat un foc de artificii timp de 15 minute, urmat de un concert Carla`s Dreams, de 35 de minute. Evenimentul organizat de municipalitate se va încheia în jurul orei 1 şi va fi prezentat, pe toată durata sa, de vedeta de televiziune Nicolle Stănese. Despre manifestările din Piaţa Mare, primarul oraşului Sibiu a spus că se doreşte „o aducere aminte”, la 10 ani de la noaptea în care Sibiul a devenit Capitala Culturală a Europei şi România.

“Piaţa Mare este locul unde, acum 10 ani, în noaptea dintre ani, se dădea startul programului Sibiu, Capitală Culturală Europeană 2007, care avea să fie un moment de răscruce în dezvoltarea oraşului din multe puncte de vedere, deschizându-l spre Europa. Va fi un moment de aducere aminte la care ne dorim să participe cât mai mulţi sibieni”, a declarat primarul Sibiului, Astrid Cora Fodor.

ALBA : Spectacol de artificii, în noaptea dintre ani, în Piaţa Cetăţii din Alba Iulia

Şi în acest an, în Piaţa Cetăţii din Alba Iulia, în noaptea dintre ani, va avea loc un spectacol de artificii, dar nu va exista şi un concert. ”Alba Iulia e un oraş mic. Cu cât e mai mare oraşul cu atât sunt mai mulţi oameni care sărbătoresc în aer liber, în stradă. Pentru noi, ar însemna un efort bugetar prea mare şi nu suntem pregătiţi pentru aşa ceva. Sunt suficiente evenimentele pe care le avem în timpul anului, 20 la număr, şi nu merită să tragem cu dinţii de încă unul”, a spus Mihai Coşer. purtătorul de cuvânt al Primăriei Alba Iulia, pentru Mediafax.

Bugetul alocat pentru show-ul pirotehnic este de 7.000 de euro.

IAŞI: Formaţia Alphaville, cap de afis de Revelion la Iaşi

Pe scena de la Iaşi vor cânta, în noaptea de Revelion, pe lângă formaţia Alphaville şi Ruby, Keo, trupa Karma dar şi alţi artişti cunoscuţi, mai ales din show-urile de talente.

Scena va fi amplasată tot în fata Palatului Culturii dar cu câteva zeci de metri mai în faţă astfel încât monumentul istoric să nu fie afectat de sunet şi nici de focurile de artificii care vor marca trecerea în 2017. Organizarea întregului eveniment va costa aproximativ 150.000 de euro. Circa 5.000 de ieşeni sunt aşteptaţi să sărbătorească Revelionul în centrul oraşului.

TIMIŞOARA: Concerte susţinute de Ştefan Bănică Jr. şi Cobzality şi un foc de artificii la Timişoara

Primăria Timişoara anunţă că locuitorii sunt invitaţi să petreacă Revelionul în aer liber, în Piaţa Victoriei, unde sunt programate mai multe concerte. Astfel, de la ora 20.00, pe scena amplasată în faţa Operei Naţionale Române vor urca Geo Da Silva & Sean Norvis, doi artişti din Timişoara, iar de la ora 21.00, va concerta Alpha Team, o trupă vocal-instrumentală din Timişoara care abordează cover-uri, din care face parte şi Oana Vincu, fosta solistă de la Genius.

Potrivit programului, de la ora 22.00, concertează în centrul Timişoarei Cobzality, o trupă care îmbină muzica tradiţională cu sonorităţi moderne, din care fac parte şi doi dintre percuţioniştii de la Sistem. Ultimul concert din Piaţa Victoriei este susţinut de Ştefan Bănică Jr., de la ora 23.00. La miezul nopţii, programul se va încheia cu un spectaculos foc de artificii. Primăria Timişoara a alocat suma de 700.000 lei pentru manifestările din luna decembrie organizate în cadrul Târgului de Crăciun, Ziua Naţională a României şi Revelion.

ARGEŞ: Fără şampanie din partea municipalităţii de Revelion

Viceprimarul Piteştiului, Sorin Apostoliceanu, a transmis că piteştenii, care vor alege să petreacă Revelionul în Piaţa Primăriei din centrul municipiului, vor avea parte de o serie de surprize. În noaptea dintre ani vor concerta Direcţia 5 şi Elena Ionescu (ex-Mandinga). De asemenea, piteştenii vor avea parte de un foc de artificii. Primăria nu va mai oferi însă, aşa cum s-a întâmplat până anul acesta, sticle de şampanie, iar la Piteşti nu vor mai fi oficiate căsătorii.

“Pe lângă concertul susţinut de cei de la Direcţia 5 şi Elena Ionescu, piteştenii ce se vor aduna de Revelion în Piaţa Primăriei se vor mai putea bucura de un superb foc de artificii. Anul acesta, nu vor mai fi împărţite sticle de şampanie. S-a luat această decizie pentru a nu se mai isca diverse scandaluri şi pentru a nu mai rămâne în urma petrecăreţilor atâtea sticle sparte. Evităm astfel ca vieţile celor prezenţi să fie puse în primejdie. De asemenea, pentru că nu au fost solicitări, anul acesta de Revelion la Piteşti nu se vor oficia căsătorii”, a declarat, pentru Mediafax, Sorin Apostoliceanu, viceprimarul municipiului Piteşti.

CRAIOVA: Revelion de aproape 20.000 euro

Primăria Craiova organizează o petrecere în aer liber, în noaptea dintre ani, pentru va scoate din buget aproximativ 85.000 lei, fără TVA.

Municipalitatea a pregătit pentru craiovenii care vor să petreacă Revelionul în centrul oraşului un spectacol la care au fost invitaţi să concerteze unii dintre cei mai îndrăgiţi artişti ai momentului, respectiv Alex Velea, Irina Rimes şi Like Chocolate. Spectacolul, care va avea loc pe strada A.I. Cuza, în zona Universităţii, va începe la ora 22.30 şi este programat să se desfăşoare pe parcursul a două ore. Primăria promite că trecerea în noul an va fi marcată de un „grandios” foc de artificii. Pentru acest spectacol autoritatea locală plăteşte firmei care îl organizează 84.990 de lei fără TVA (18.761 de euro fără TVA), un cost mai mic decât valoarea estimată iniţial de municipalitate, de 96.142,50 de lei fără TVA. Costul include organizarea spectacolului cu tot ceea ce înseamnă: artişti, dotări sceno-tehnice, prezentator, dar şi focul de artificii.

Potrivit viceprimarului oraşului, Mihail Genoiu, aproape toate costurile necesare organizării spectacolului de Revelion „sunt acoperite de încasările de la închirierea terenurilor de la Târgul de Crăciun”.

BISTRIŢA: Mii de bistriţeni sunt aşteptaţi în centrul oraşului

Mii de bistriţeni sunt aşteptaţi pe Pietonalul Liviu Rebreanu din centrul oraşului, la trecerea dintre ani, locul în care în mod tradiţional sunt organizate, de către autorităţile judeţene şi municipale concertele şi jocurile spectaculoase de artificii.

Pentru petrecerea de Revelion, Primăria Bistriţa a alocat 70.000 de lei, sumă care include jumătate din onorariul artiştilor care vor concerta de Anul Nou la Bistriţa şi jocurile de artificii care vor fi lansate din turnul Bisericii Evanghelice din centrul oraşului. La rândul său, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud contribuie cu o sumă de 23.000 de lei pentru manifestările organizate la trecerea dintre ani, suma fiind alocată pentru plata integrală a artiştilor.

Pe scena din Bistriţa vor urca AMI şi Spitalul de Urgenţă iar concertelor vor începe la ora 23.00.

CLUJ: Clujenii sărbătoresc Revelionul în Piaţa Unirii, Primăria a pregătit peste 700 de sticle de şampanie

Primăria Cluj-Napoca a pregătit pentru Revelion un program care va avea loc în Piaţa Unirii şi care include muzică live între orele 22 şi 1.00, lumini spectaculoase şi focuri de artificii, dar şi peste 700 de sticle de şampanie care vor fi deschise la miezul nopţii.

Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca au declarat că pe scena din Piaţa Unirii va susţine un concert aniversar trupa Semnal M.

”Spectacolul de Revelion va începe în Piaţa Unirii la ora 22, cu un concert de muzică arhaică, susţinut de Florin Ştefan acompaniat de taraf. Începând cu ora 23 vom avea parte de un concert aniversar Semnal M, la împlinirea a 40 de ani de activitate. Punctul culminant al serii va fi jocul de lumini şi artificiile de la miezul nopţii, focurile de artificii având o durată de 10 minute. Peste 700 de sticle de şampanie sunt pregătite de către municipalitate pentru cei care vor celebra Revelionul în Piaţa Unirii. După trecerea în Anul Nou 2017, de la ora 00,15, va avea loc un concert susţinut de trupa clujeană BigToneZ”, au spus sursele citate.

Căsuţele amplasate în cadrul Târgului de Crăciun vor fi deschise şi de Revelion, iar sâmbătă, 31 decembrie 2016, intrarea la patinoarul din Piaţa Unirii va fi gratuită. Costurile totale cu organizarea Revelionului se ridică la circa 60.000 de lei, acoperite din bugetul local şi din sponsorizări.

PRAHOVA: Spectacol impresionant de artificii în Ploieşti

Şi în Ploieşti, aşa cum s-a întâmplat în ultimii ani, autorităţile vor organiza, de Revelion, concerte în centrul municipiului. Oficialităţile au anunţat că au semnat joi contractul cu artiştii. Pe scenă, în noapte dintre ani, vor urca Paula Selling, Mihai Mărgineanu, Nico, Doddy şi Shift. Potrivit Primăriei Ploieşti, concertele vor începe la 21.45 şi se vor termina la 01.00.

“Vom avea, pe lângă aceste concerte, şi un foc de artificii. Acesta va dura minimum 15 minute. Va fi ceva spectaculos. Ne aşteptăm ca la acest Revelion să participe mii de persoane” a declarat Adrian Dobre, primarul municipiului Ploieşti.

Potrivit sursei citate, spectacole costă 115.000 de lei, iar focul de artificii 18.300 de lei, bani care provin de la bugetul local.

SUCEAVA: Municipalitatea organizează, pentru al 13-lea an consecutiv, Revelionul în aer liber

Primăria Suceava a anunţat că manifestările se vor organiza în parcarea unui mall din municipiu, iar spectacolul va începe la ora 20.00 şi se va derula până aproape de ora 1.00 din prima zi a anului 2017. În cadrul spectacolului de Revelion vor concerta Lora, Roxana Nemeş şi Alessia dar şi artişti de muzică populară între care Călin Brăteanu, Adriana Bucevschi, Doina şi Ciprian Petroaie, Nicolae Vieru, Dana Dăncilă, Alexandru Recolciuc, Gabriela Teişanu, Gheorghe Finiş, Ana Ilca Mureşan, Cristina Gheorghiu, Sorin Filip, Andra Matei şi Fanfara de la Stamate.

Primarul Sucevei va număra alături de sucevenii prezenţi secundele rămase până la trecerea în noul an şi va transmite mesajul său pentru 2017. Totodată, la miezul nopţii, va fi şi un foc de artificii.

Costurile petrecerii de Revelion în aer liber se ridică la 150.000 de lei, din care 100.000 de lei sunt asiguraţi de municipalitatea suceveană, iar restul de mall-ul în parcarea căruia se organizează evenimentul. Primarul Ion Lungu a explicat că a renunţat să organizeze Revelionul în aer liber în centrul oraşului pentru că participanţii ar provoca pagube în zonă şi ar deranja toată noaptea locatarii, în timp ce parcarea mall-ului este în apropierea râului Suceava, la distanţă apreciabilă de zone rezidenţiale.

HUNEDOARA: Petroşănenii vor putea petrece trecerea dintre ani în aer liber, în faţa primăriei

Primarul din municipiul Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi, a declarat corespondentului Mediafax că la spectacolul ce va avea loc în aer liber vor participa doar talente locale.

„Oamenii s-au obişnuit să vină alături de noi în stradă. Este o tradiţie deja şi ne bucurăm de fiecare dată să fim împreună în acele momente”, a spus Iacob-Ridzi.

Revelion în aer liber este organizat la Petroşani, în fiecare an, începând din 2007. Tot în aer liber au posibilitatea să petreacă şi locuitorii municipiului Vulcan din Valea Jiului, acolo unde administraţia organizează petreceri în aer liber încă din anul 2004. (Mediafax)

Citește și...