Scandal în IPJ Satu Mare. Șefii și-au împărțit între ei salariile de merit

Ciprian Fabian / 29.12.2016
Scandal în IPJ Satu Mare. Șefii și-au împărțit între ei salariile de merit

Un nou scandal în IPJ Satu Mare, pornit de la salariile de merit. Sporul de lucrări de excepție și misiuni speciale, echivalent cu 30-50% din salariul de bază, a fost acordat de noul șef al IPJ Satu Mare doar șefilor din Inspectorat. Sindicatul Europol acuză conducerea IPJ Satu Mare că a făcut discriminări între șefii și polițiștii de rând, totul derulându-se netransparent și după criterii care nu se cunosc.

”Pentru IPJ Satu Mare au fost repartizați 3 indicatori de 50%, 4 indicatori de 40% și 5 indicatori de 30%. După scandalul din 2014, când șefii IPJ Satu Mare și-au votat unii altora aceste sporuri în cadrul unei ședințe, lucrurile au intrat pe un făgaș normal, în sensul că polițiștii propuși la aceste recompense erau analizați din punct de vedere al activității în cadrul unor întâlniri la care participau inclusiv reprezentanții organizațiilor sindicale și profesionale”, se arată într-un comunicat remis de Cosmin Andreica, președintele sindicatului Europol.

Sindicaliștii îl acuză pe noul șef al IPJ Satu Mare, Alin Haniș, că și-a ”cumpărat” susținerea șefilor de sub el și, implicit, liniștea pe perioada interimatului de 6 luni.

”Astfel, ca un dictator în exercițiu, în mod arbitrar, a stabilit singur propunerile pentru aceste sporuri și a acordat 7 indicatori din cei 12 disponibili, ofițerilor de poliție cu funcții de conducere. Problema care irită cel mai mult este că între cele 7 propuneri, niciunul nu este ofițer cu funcție de execuție ci toți sunt șefi. Mai mult, pentru prostime a acordat cuantumul cel mai mic al sporului, de 30%, în timp ce, pentru cei care își justifică performanța prin munca subalternilor, adică șefilor, le-a acordat sporurile cele mai mari, de 40% și 50%”, a declarant președintele Europol, Cosmin Andreica.

”Nici nu intrăm în subiectul principiului proporționalității pe care l-a ignorat, și pe baza căruia trebuia să acorde 8 indicatori la agenți și 4 indicatori la ofițeri, în condițiile în care, la nivelul IPJ Satu Mare peste 75% sunt agenți de poliție”, mai spune sursa citată.

Șefii premiați vor avea lunar în plus la salariu sume cuprinse între 1.500 lei și 2.500 lei, în timp ce agenții vor primi „proporțional” sume între 250 lei și 350 lei.

”Șefii care au știut cel mai bine să își pună în valoare „munca” lor, realizată de subalternii, sunt următorii: cms. șef RAKOCZI ALEXANDRU – șeful Serviciului Rutier, cms. șef VESCAN HORIA (coincidența face ca soția sa să fie și șefa Serviciului Resurse Umane) – împuternicit șef al Poliției Mun. Satu Mare și cms. șef URÂTE DINU – Șef al Poliției Mun. Carei, premiați cu un spor de 50% din salariul de bază, iar cms. șef ONET MELANIA – șef al Serviciului Financiar Contabilitate, cms. șef SASU DAN – șef al Serviciului Criminalistic, cms. BUTNARU CLAUDIU – împuternicit Șef Birou Investigații Criminale, cms. șef CIGAN DORIN – împuternicit Șef Secția 1 de Poliție Rurală Valea Vinului, cu un spor de 40% din salariul de bază”, mai spune președintele Europol.

”De asemenea, remarcăm faptul că unii dintre beneficiari au fost avansați la 1 Decembrie, înainte de termen, la gradul profesional următor, iar acum sunt din nou pe listă, în timp ce alții au soții sau soțiile șefi de servicii, care la rândul lor în perioadele anterioare au beneficiat și ei de aceste sporuri. Ce să mai, o mare „familie” fericită în care proștii lucrează iar smecherii își împart bonusurile, că doar șefii au salarii micuțe, de 4-5.000 lei pe lună, și nu le ajung. Iar în timp ce la noi șefii tac mâlc, să nu cumva să se afle că vor lua acest spor, la IPJ Timiș, șeful Serviciului Acțiuni Speciale, cms. șef Daniel Milincu, a hotărât că este corect ca să împartă cu subalternii lui această recompense”, se mai arată în comunicatul Europol.

Sindicaliștii spun că vor sesiza conducerea Ministerului Afacerilor Interne și a Inspectoratului General al Poliției Române cu privire la discriminările pe șeful IPJ Satu Mare le face între polițiștii cu funcții de conducere și cei cu funcții de execuție.

Citește și...