Mesajul familiei doctoriței din Tîrgu-Mureș după moartea acesteia: “Vă rugăm să ne respectaţi intimitatea”

Oana Mărginean / 23.12.2016
Mesajul familiei doctoriței din Tîrgu-Mureș după moartea acesteia: “Vă rugăm să ne respectaţi intimitatea”

Familia doctoriței Benedek Orsolya a transmis un mesaj opiniei publice în care solicită respectarea intimităţii în aceste momente de doliu. Trupul neînsuflețit al medicului specialist din Tîrgu-Mureș, Orsolya Benedek, fost voluntar SMURD, a fost găsit săptămâna trecută într-o fântână. Aceasta dispăruse cu cinci zile înainte, timp în care o întreagă comunitate a distribuit mesaje în încercarea de a o găsi. Un individ suspectat ca a ucis-o a fost, între timp, arestat.

„Durerea prin care suntem nevoiţi să trecem în aceste momente este nemărginită, de aceea fiecare ştire sau informaţie neverificată şi neconfirmată privind moartea fiicei noastre, care apare în spaţiul public, sporeşte şi mai mult suferinţa familiei noastre. Vă rugăm, aşadar. să transmiteţi doar fapte reale şi verificate. Nu dorim să dăm nici un fel de declaraţii sau informaţii despre ce s-a întâmplat! Credem că este de competenţa organelor de cercetare penală, Poliţia şi Parchetul, să soluţioneze acest caz. De aceea suntem de părere că trebuie să îi lăsăm pe anchetatori să-şi facă datoria în continuare la fel de eficient ca şi până în acest moment. Vă rugăm să ne respectaţi intimitatea, îndrăznim să vă cerem puţină discreţie, lăsaţi-ne să ne plângem fiica în pace şi să-i păstrăm amintirea în suflet, aşa cum se cuvine!”, transmite familia victimei.

Benedek Orsolya dispăruse în data de 11 decembrie din parcarea unui supermarket din oraș, mașina sa a fost găsită abandonată, iar cei apropiați au distribuit mii de mesaje pe rețelele de socializare în încercarea de a-i da de urmă. După câteva zile însă, femeia a fost găsită moartă, în comuna Corunca din Mureș. Un individ suspectat ca a ucis-o a fost arestat. Trupul medicului a fost găsit de anchetatori într-o fântână, în curtea casei suspectului. Anchetatorii l-au identificat pe suspect și l-au reținut, la cinci zile de la dispariția medicului. Suspectul se află în arest preventiv pentru 29 de zile, iar procurorii îl acuză de omor.

Orsolya Benedek a fost medic specialist la secția ATI la Spitalul Județean de Urgență, din Târgu Mureș, și lector la Facultatea de Medicină și Farmacie, la disciplina Anestezie şi Terapie Intensivă. Ea a fost și voluntar SMURD.

Tags:
Citește și...