Ministrul Educației a semnat ordinele de retragere a titlului de doctor pentru Tobă și Pandele

vocea.biz / 22.12.2016
Ministrul Educației a semnat ordinele de retragere a titlului de doctor pentru Tobă și Pandele

Ministrul Educației, Mircea Dumitru, a anunțat joi că a semnat ordinele pentru retragerea titlului de doctor în cazul lui Petre Tobă și Florentin Pandele. Acesta a precizat că, din perspectiva MENCS, este punctul final în această speță, iar decizia se bazează pe expertiza celor din CNATDCU.

“Au fost semnate. Din perspectiva Ministerului Educației, acesta este punctul final. Ce se va întâmpla mai departe, dacă domniile lor vor să dea în judecată Ministerul Educației sau anumite persoane care au lucrat în această zonă a Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) sau a administrației ministerului, aceasta este decizia domniilor lor. Dar pentru Ministerul Educației acesta este punctul final și se bazează pe expertiza celor din CNATDCU, care au analizat nu doar tezele de doctorat ale celor două persoane, dar și sesizările fiecăruia în parte”, a precizat Mircea Dumitru, într-o conferință de presă, citat de Agerpres.

Consiliul General al Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis, în 12 octombrie, că fostul ministru de Interne Petre Tobă şi primarul oraşului Voluntari Florentin Pandele au plagiat în lucrările lor de doctorat şi a anunţat că va trimite la Ministerul Educaţiei propunerea de retragere a titlurilor de doctor acordate acestora.

Fostul ministru al Afacerilor Interne, Petre Tobă, a contestat decizia CNATDCU şi i-a acuzat pe membrii Consiliului General al CNATDCU de abuz în serviciu, trimiţând o plângere penală la Parchetul Înaltei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Şi Florentin Pandele a contestat decizia CNATDCU.

Citește și...