Primăria Capitalei vrea să achiziționeze 600 de noi mijloace de transport în comun

vocea.biz / 21.12.2016
Primăria Capitalei vrea să achiziționeze 600 de noi mijloace de transport în comun

Primăria Capitalei vrea să cumpere, începând cu anul viitor, 600 de noi mijloace de transport public – 400 de autobuze, 100 de troleibuze şi 100 de tramvaie. Achiziția ar avea loc printr-un program cu o durată de patru ani, potrivit unui proiect de hotărâre aflat, miercuri, pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB). În proiectul de hotărâre nu este specificată însă suma pe care Primăria o va aloca pentru mijloacele de transport, care vor fi achiziţionate prin licitaţie.

Toate autobuzele vor fi Euro 6 şi vor avea podeaua complet coborâtă. În proiectul de hotărâre se găsesc şi specificaţiile tehnice, informează News.ro.

Potrivit proiectului de hotărâre, autobuzele vor fi supravegheate video, atât în interior, cât şi în exterior şi vor fi dotate cu un sistem de numărare a călătorilor, care va permite urmărirea şi înregistrarea numărului de călători transportaţi pe anumite intervale de timp, pe un anumit număr de staţii sau pe o anumită linie.

În ceea ce priveşte tramvaiele, acestea vor avea, pe pragul superior al uşii, o bandă luminoasă care va asigura luminarea pe timp de noapte în zona respectivă atunci când uşa este deschisă. De asemenea, podeaua va avea o bandă colorată reflectorizantă în zona tuturor uşilor, la intrare, pentru a fi vizibilă atât ziua, cât şi noaptea.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, declara, în iunie, că primăria va cumpăra 250 de autobuze second hand. În octombrie, însă, Firea anunţa că primăria va achiziţiona 500 de autobuze noi, dintre care 30 la sută autobuze ecologice.

Citește și...