Un șofer beat și fără permis a lovit o autospecială de poliție

Diana Dorner / 16.12.2016
Un șofer beat și fără permis a lovit o autospecială de poliție

Un bărbat în vârstă de 32 de ani din Sibiu s-a ales cu dosar penal după ce, beat și fără permis, a acroșat cu mașina o autospecială de poliție condusă de un agent care era în misiune.

Incidentul a avut loc pe raza comunei Roşia din judeţul Sibiu în noaptea de joi spre vineri. După ce s-a dovedit că şoferul vinovat nu avea permis şi avea o alcoolemie de 1,09mg/l alcool pur în aerul expirat, poliţiştii au deschis o anchetă.

“Un localnic în vârstă de 32 de ani, a condus autoturismul pe strada Principală, iar la pătrunderea în intersecţia cu DJ 106 S, nu s-a asigurat la efectuarea virajului la dreapta, a pătruns pe contrasens şi a acroşat o autospecială aparţinând Postului de Poliţie Vurpăr, condusă de un agent de poliţie aflat în misiune, în timpul serviciului. În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale. În urma verificării conducătorului auto, poliţiştii rutieri au constatat că acesta nu deţine permis de conducere eliberat pentru nicio categorie de autovehicule şi se află sub influenţa alcoolului, rezultatul testării alcoolscopice fiind de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Sibiu.

Conducătorul auto s-a ales cu doar penal, fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere fără permis şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

Citește și...