Focare de trichineloză în opt judeţe, 28 de persoane au ajuns la spital. Recomandările ANSVSA

Diana Dorner / 14.12.2016
Focare de trichineloză în opt judeţe, 28 de persoane au ajuns la spital. Recomandările ANSVSA

Un număr de 14 focare de trichineloză au fost descoperite, în ultimele două săptămâni, în judeţele Bacău, Cluj, Galaţi, Olt, Satu Mare, Suceava, Teleorman şi Vrancea, iar 28 de persoane care au consumat carne infestată au ajuns la spital, au anunţat, miercuri, reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

“Parazitul a fost descoperit în carnea provenită de la 9 porci domestici şi 6 porci mistreţi. Carnea infestată a fost pusă sub sechestru şi dirijată către unităţile autorizate sanitar veterinar pentru neutralizarea deşeurilor. Ca urmare a consumului de carne de porc netestată, 28 de persoane au fost trimise către spitale, manifestând simptomele infestării cu parazitul Trichinella spp”,  a transmis ANSVSA.

Specaliştii ANSVSA au explicat că examenul trichineloscopic trebuie efectuat înainte de a consuma carnea de porc obținută de la animalul crescut şi sacrificat în gospodăria proprie sau de la porcii mistreţi.

“În situaţia în care medicul veterinar constată că porcul dumneavoastră este bolnav, nu riscaţi vânzarea, sacrificarea şi consumul cărnii. Veţi fi despăgubit de stat la valoarea de piaţă a animalului. ANSVSA vă recomandă să cumpăraţi carne de porc, produse sau preparate obţinute din aceasta, numai din locuri sau spaţii autorizate şi supravegheate sanitar veterinar, care, prin programul de control implementat de către inspectorii, sanitari veterinari, garantează că aceastea provin din abatoare aprobate, unde este asigurată asistenţa sanitară veterinară permanentă”, mai precizează sursa citată.

Trichineloza este o boală comună omului şi animalelor domestice şi sălbatice care se hrănesc cu carne. Infestarea omului cu Trichinella spp. are loc pe cale digestivă prin ingestia cărnii sau a preparatelor din carne de porc sau vânat neprelucrată sau insuficient prelucrată termic. Trichineloza la om poate evolua cu forme grave, reuşita tratamentului fiind condiţionată de rapiditatea instituirii lui, susţin specialiştii DSP.

Citește și...