DESTINAȚII de VACANȚĂ. Efes şi cetatea Troia, minunile antice ale Turciei care atrag milioane de turişti într-un an – FOTO

Vocea.biz / 21.08.2016
DESTINAȚII de VACANȚĂ. Efes şi cetatea Troia, minunile antice ale Turciei care atrag milioane de turişti într-un an – FOTO

Turiştii români care aleg să se cazeze în perioada estivală în staţiunea Kusadasi din Turcia au posibilitatea de a vizita obiective istorice din antichitate, dintre care unele sunt situate în apropiere.

Cel mai important dintre acestea este oraşul antic grec Efes, care atrage, anual, nu mai puţin de trei milioane de turişti din întreaga lume.

Efes (Ephesus), situat la aproape 15 km distanţă de Kusadasi, datează din secolul al X-lea î.H. şi avea, în perioada de glorie, circa 240.000 de locuitori. Oraşul a fost capitala provinciei romane Asia, iar în timpul împăratului Cezar Augustus era considerat al doilea oraş din zona Mediteranei de est, după Alexandria.

Taxă de intrare

Intrarea în Efes costă 25 de lire turceşti (TL), iar aici pot fi vizitate ruinele bine conservate ale Templului zeiţei Artemis, considerat unul dintre cele şapte minuni ale lumii, amfiteatrului (Teatrul Mare), cu o capacitate de 24.000 de locuri, circa 10 la sută din populaţia oraşului.

Mai poate fi văzută biblioteca lui Celsus, ridicată în memoria lui Tiberius Iulius Celsus, fost guvernator al provinciei romane Asia, fântâna şi mormântul arhitectului Polios, constructor de apeducte, dar şi două pieţe publice sau o stradă pavată cu marmură, care se întinde pe o lungime de 1,5 kilometri şi pe care se mai văd urmele roţilor de caleşti.

De asemenea, se mai pot vedea urmele vechii reţele de apă şi canalizare a oraşului, a latrinei dar și a fostului spital, unde se spune că lucrau medici atât de bine pregătiţi încât pacienţii internaţi nu mureau indiferent de boala de care sufereau.

Un tur al Efes-ului durează peste o oră şi jumătate, iar la fiecare obiectiv mai important sunt explicaţii în limbi străine.

Prima reclamă din istorie

Tot la Efes poate fi întâlnită şi prima reclamă din istorie, în apropierea bibliotecii, o talpă de picior stâng imprimată într-o placă de marmură de pe stradă, alături de un dreptunghi şi un cerc.

4 efes si troia

Un ghid turc a explicat că reclama era la un bordel situat vizavi de bibliotecă, reprezentat de dreptunghi, în partea stângă a străzii – talpa de picior, iar cercul simbolizează o monedă, ceea ce înseamnă că accesul în bordel era plătit.

Oraşul Efes a înflorit până în secolul al III-lea când a fost cucerit de goţi, iar o serie de artefacte istorice, cum ar fi coloane dorice sau ionice, au fost furate de-a lungul anilor.

Legendele susţin că Efes a fost şi locul în care Apostolul Ioan a scris Evanghelia care îi poartă numele.

Legendara Troia

Turiştii care intră în partea asiatică a Turciei pe la Canakkale, venind cu maşina sau autocarul, şi se îndrepată spre Kusadasi, nu pot rata ruinele altui obiectiv antic celebru, şi anume Troia.

Războiul troian a fost relatat de Homer care a lăsat şi o descriere a amplasamentului cetăţii, aceasta fiind descoperită abia în secolul al XIX-lea de către arheologul german Heinrich Schliemann. Troia a fost inclusă în patrimoniul cultural UNESCO în 1998.

Intrarea la ruinele cetăţii Troia costă 20 de TL, iar turiştii găsesc în incintă un cal troian de mari dimensiuni, construit din lemn, în interiorul căruia vizitatorii au acces şi pot să îl fotografieze.

Ruinele fostei cetăţi includ ziduri, un mic amfiteatru, coloane răsfirate, traseul fiind uşor de parcurs şi însoţit, din loc în loc, de explicaţii în limbile engleză şi germană. Pietrele mai poartă, încă, amintirile despre regele Troiei, Priam, despre frumoasa Elena, care a dus la izbucnirea războiului, sau despre viteazul Ahile.

De la magazinul situat în apropierea calului troian se pot cumpăra diverse suveniruri, de la tricouri la mici cai din lemn sau magneţi, cu preţuri între 5 şi 20 de TL, iar doritorii pot îmbrăca diverse armuri greceşti şi se pot înarma cu scuturi şi săbii pentru a se fotografia în rolul unor soldaţi participanţi în războiul troian. Totul pentru 15 TL.

Oferta de cazare pentru turiştii care optează pentru Kusadasi poate fi descărcată de pe site-ul Agenţiei de Turism Alis Holidays Cluj-Napoca.

Citește și...