Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla Florentin Crihălmeanu a cerut autorităţilor şi Bisericii Ortodoxe să permită oficierea unei Sfinte Liturghii în biserica de zid a Mănăstirii Nicula, de ziua Sfintei Marii. Din 1990, când statul român a recunoscut religia greco-catolică, care a fost interzisă în România timp de 42 de ani, ierarhii greco-catolici nu au mai putut oficia slujbe la Nicula, care a fost ctitorită în acest cult.
“Am cerut şi autorităţilor guvernamentale şi autorităţilor Bisericii Ortodoxe să putem restaura această biserică, să putem celebra în această biserică măcar un oficiu, o Sfântă Liturghie cu credincioşii noştri în marile sărbători ale Preasfintei Fecioare Maria. Ceea ce cerem mi se pare un drept de necontestat în virtutea unei tradiţii. Dacă suntem creştini şi ne respectăm ca şi creştini, dacă predicăm şi proclamăm iubirea creştină, atunci trebuie să o şi împlinim”, se arată într-un comunicat al Eparhiei greco-catolice de Cluj-Gherla, remis www.agerpres.ro.
Biserica greco-catolică a primit, după 1990, când a fost din nou recunoscută de autorităţi, dreptul de a oficia slujbe la Nicula doar în biserica din sat, Mănăstirea aflându-se la câţiva kilometri.
Episcopul va participa şi anul acesta la Pelerinajul tradiţional de la Mănăstirea Nicula alături de conducerea Episcopiei şi de credincioşi. Ca şi în anii precedenţi, vineri, 14 august, este programată, de la ora 16,00, Procesiunea pe jos de la capela ‘Sf. Iosif’ din Gherla până la biserica parohială din Nicula. El va celebra aici slujba Vecerniei şi un cuvânt de învăţătură, anunță www.agerpres.ro.
În ziua marii Sărbători a Adormirii Maicii Domnului, sâmbătă, de la ora 10,30, Episcopul Florentin Crihălmeanu va celebra, în curtea bisericii parohiale din Nicula, Sfânta Liturghie Arhierească, împreună cu un sobor de preoţi.
„Răsună şi azi îndemnul fierbinte al Arhiereului Iuliu Hossu, întâiul Cardinal al neamului românesc în jurul căruia se adunau an de an înainte de anul prigonirii Bisericii – 1948, zeci de mii de credincioşi la Nicula în Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, pentru a-i aduce cinstire Preasfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu şi Maica luminii: ‘Chiem la sufletească îmbrăţişare pe bunii credincioşi la sfânta Mănăstire a Niculei. Îndemnaţi-i, iubiţi fraţi, să alerge cât mai mulţi !’ Ascultând peste timp ecoul acestei chemări, începând din 1990 – anul ieşirii la lumină a Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, continuă neîntrerupt şirul pelerinajelor la Nicula, acolo unde se dă voie greco-catolicilor să celebreze doar în biserica din sat”, se arată în același document.
Sfântul locaş de la Nicula a fost ctitorit între anii 1875-1879 de episcopii greco-catolici Ioan Vancea de Buteasa şi Mihail Pavel.