În luna mai a acestui an, Mihai Albu anunța în spațiul public că se luptă de câteva luni cu o boală care pare că nu mai dă pace populației în ultimii ani.
Odată cu anunțul că are cancer, Mihai Albu își liniștea fanii și le spunea că a fost operat și că se simte mai bine. Tot în luna mai celebrul designer dezvăluia că a aflat în luna februarie că este bolnav, însă a ținut totul departe de ochii publicului și al presei.
Invitat recent în emisiunea lui Cristi Brancu, Mihai Albu a spus că nu mai trebuie să facă deloc chimioterapie, deoarece analizele recente au arătat că este într-o stare bună în prezent. Însă, la fiecare trei luni analizele trebuie repetate, iar în condițiile în care nu vor mai fi la fel de bune, vor trebui luate măsuri.
„Deja am o lună de când am aflat că am o analiză bună. E chiar în limita de jos a normalității și nu mai trebuie să fac chimioterapie. E o analiză care trebuie repetată la fiecare trei luni de acum înainte, toată viața. Cum va fi modificată, ar trebui luate măsuri. Nu știu ce măsuri, dar trebuie luate. Acum sunt ok, am revenit la atelier, am cliente din plin, merge treaba.
Până înainte de operație am fost zilnic la atelier. După operație am lipsit vreo două săptămâni de la atelier, dar am condus de acasă tot ce a trebuit. Într-adevăr, nu am fost să iau legătura cu clientele mele. Am delegat pe cineva care s-a ocupat. De la zi la zi, tot vin cliente la mine, iar primul lucru care mă întreabă e de sănătate. Văd că radiez și parcă comandă mai mult”, a spus Mihai Albu la TV.