Medicina a fost dintotdeauna una dintre facultățile cele mai dificile pentru că medicii sunt cei care au, la propriu, viețile noastre în mâinile lor. Faptul că atâția ani medicii din Romînia au fost plătiți extrem de prost a făcut ca exodul cadrelor medicale către străinătate să fie mare. Acum medicii nu mai pleacă deoarece au salarii mici. Condițiile sunt spitale, însă, lasă mult de dorit. Mai ales când vorbim de spitale mai mici, ca să nu mai vorbim despre dispensarele de la sate.
Potrivit unui studiu Eurostat țara noastră are circa 350 de medici la 100.000 de locuitori. Iar exodul medicilor continuă, chiar dacă salariile au crescut considerabil. Totuși, salariile diferă în funcție de specializare.
În anul 2022, peste 10.000 de candidați s-au înscris pentru a susține examenul de rezidențiat. Circa 6.000 au ales medicina generală. Pentru aceștia s-au scos la concurs 4.505 posturi.
Domeniile pentru care anul trecut s-au scos cele mai multe posturi au fost la medicina de familie, ATI (anestezie, terapie intensivă) medicină internă, de urgență și chirurgie. Cu toate acestea, cei mai mulți studenți pe un loc s-au înregistrat la medicină dentară, patru. Și la farmacie a fost bătălia mare, cinci pe un loc de rezidențiat.
Rezidențiatul este perioada pe care o petrece un absolvent de medicină, într-un spital, pentru a se specializa într-o ramură a medicinii. În timpul rezidențiatului, tânărul medic își dezvoltă abilitățile practice și își întărește cunoștințele în respectiva specialitate.
În funcție de specializarea aleasă, perioada rezidențiatului variază. De obicei, medicii rezidenți se rotesc în mai multe secții ale spitalului, pentru a căpăta cunoștințe vaste din mai multe domenii. De asemenea, rezidențiatul se desfășoară sub supravegherea unui medic cu experiență.
La finalizarea rezidențiatului medicul devine specialist în ramura pe care și-a ales-o.
Potrivit lege5.ro cele mai mari venituri se înregistrează în zona anatomiei patologice și a medicinei legale. În medie salariile variază între 5.700 de lei si 7.900 de lei în funcție de mai mulți factori. Anul de studiu, unitatea medicală, specializarea aleasă și chiar și legea actuală.
În principiu, un medic rezident de anul I, de la specializări precum anatomie patologică, medicină legală, servicii de ambulanță, ATI sau chiar medicină dentară este de 5.700 de lei.
Pentru anul II salariul medicului rezident se învârte în jurul sumei de 6.100 de lei. În anul III se câștigă circa 6.700 de lei, în timp ce în anul IV de rezidențiat salariul ajunge și la 7.300 de lei.