Primele 1.000 de doze de imunoglobulină au ajuns în țară

Vocea.biz / 29.03.2018
Primele 1.000 de doze de imunoglobulină au ajuns în țară

Ministerul Sănătății a anunțat că primele 1.000 de doze de imunoglobulină au ajuns în țară. Potrivit calendarului, un total de 16.000 de doze ar urma să ajungă în țară, în patru tranșe.

Ministerul Sănătății a anunțat că primele 1.000 de doze de imunoglobulină au ajuns în țară.

“Cele o mie de doze de imunoglobulină au fost  livrate către SC Unifarm în cadrul unuia dintre contractele pe care compania le are în derulare. Dozele sunt destinate tratamentului bolnavilor acuți care suferă de imunodeficiență primară și boli autoimune, centralizate de către Ministerul Sănătății,” se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătății.

În urma declanșării mecanismului de protecție civilă, a fost transmis de către Crucea Roșie din Austria calendarul de livrări către România, în 4 tranșe, a unui număr total de 16.000 de doze de imunoglobulină. Conform acestui calendar, primele 2500 de doze ar urma să intre în țară la finalul acestei luni, urmând ca până la jumătatea lunii mai să fie livrată toată cantitatea achiziționată.

De asemenea, sunt în curs de derulare procedurile de achiziție de imunoglobulină din SUA.

Săptămâna trecută Guvernul a acordat un ajutor de stat individual către SC Unifarm SA în valoare de 44.27 mil lei, pentru aprovizionarea cu imunoglobulină necesară tratamentului populației, în cadrul mecanismului de protecție civilă declanșat de Ministerul Sănătății.

Citește și...