Ministerul Sănătății: Dezbatere publică pe tema cabinetelor medicale mobile

Vocea.biz / 08.03.2018
Ministerul Sănătății: Dezbatere publică pe tema cabinetelor medicale mobile

Ministerul Sănătății a lansat în dezbatere publică proiectul privind înființarea cabinetelor medicale mobile. Potrivit documentului, cabinetele și unitățile mobile vor fi autorizate de către direcțiile de sănătate publică iar ministerul speră că prin acest demers va crește gradul de acces al populației la servicii medicale.

Ministerul Sănătății a lansat în dezbatere publică proiectul privind înființarea cabinetelor medicale mobile. Potrivit documentului, cabinetele vor fi autorizate de către direcțiile de sănătate publică, responsabile cu verificarea respectării tututror condițiilor tehnice și de igienă prevăzute de lege.

Potrivit proiectului, cabinetele sau unitățile mobile vor putea fi înființate de către unitățile sanitare publice sau private, instituțiile publice din sistemul de sănătate, organizațiile non-profit, fundațiile și asociațiile cu activități medicale, asociațiile profesionale și de către cultele religioase, legal constituite.

În ceea ce privește funcționarea, reprezentantul legal al cabinetului medical mobil sau al unității medicale mobile va avea obligația de a notifica direcția de sănătate publică pe raza căreia funcționează, cu minimum 30 de zile înainte de perioada în care își va desfășura activitatea.

Reglementările mai arată și că un cabinet mobil trebuie să aibă un spațiu minim de 7 mp, iar unitatea medicală mobilă trebuie să aibă un spațiu minim de 13 mp, care să fie prevăzut cu rampă de acces pentru persoanele cu dizabilități. Amplasarea acestuia trebuie să se facă în zone accesibile populației, pe terenuri neinundabile, ferite de surpări.

În ceea ce privește dotările minime, noul proiect reține faptul că o sală tratament trebuie să aibă minim 6 mp, trebuie să existe un spațiu de depozitare 1 mp și un compartiment destinat recoltarii de probe, dacă este cazul. Cabinetele trebuie prevăzute cu  aparatură pentru sterilizarea instrumentarului, după caz, instrumentar; chiuvetă dotată cu apă curentă rece și caldă, iar în scopul asigurării lanțului de frig, cabinetul medical mobil va fi dotat cu geantă izotermă cu termometru pentru transportul vaccinurilor și cel puțin o ladă frigorifică dotată cu termometru pentru transportul probelor biologice, în cazul în care au loc prelevări de fluide biologice și acestea nu sunt transportate de unități autorizate în acest sens.

Ministerul Sănătății consideră că unitățile medicale mobile vor crește gradul de acces al populației la servicii medicale.

Un proiect similar a fost depus în Parlament de către reprezentanții USR. Proiectul de lege se referea la cabinetele stomatologice mobile. USR argumenta că accesul, în special al populației rurale, la servicii stomatologice este extrem de limitat iar cabinetele mobile pot deveni o soluție în acest sens.

Citește și...