CNAS simplifică procedura de rambursare a contravalorii serviciilor medicale din alte state UE

Vocea.biz / 02.03.2018
CNAS simplifică procedura de rambursare a contravalorii serviciilor medicale din alte state UE

CNAS anunță simplificarea procedurii de rambursare a contravalorii serviciilor medicale din alte state Uniunea Europeană, Spațiul Economic European și Elveția. Documentele nu vor mai trebui traduse și în limba română.

Preşedintele CNAS, Răzvan Vulcănescu, a semnat un ordin prin care se simplifică procedura de rambursare a contravalorii serviciilor medicale din alte state ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European și Elveția. Potrivit documentului care va intra în vigoare odată cu publicarea sa în Monitorul Oficial, solicitanții rambursărilor nu vor mai fi obligați să traducă documentele în limba română.

“Actul normativ menţionat pune în acord reglementările naţionale cu cele europene, care prevăd că autorităţile, instituţiile şi jurisdicţiile dintr-un stat membru UE nu pot respinge cererile sau alte documente ce le sunt prezentate, în temeiul faptului că sunt redactate într-o limbă oficială a altui stat membru, în cazul în care această limbă este recunoscută ca limbă oficială a instituţiilor Comunităţii,” se arată într-un comunicat de presă al CNAS.

Noul ordin nu doar va simplifica procedurile ci îi va scuti pe pacienți de cheltuielile legate de traducerea documentelor oficiale.

“Dispare o barieră birocratică din calea solicitării rambursării cheltuielilor cu asistenţa medicală în alte state membre UE. Asiguraţii care trebuie să formuleze asemenea solicitări vor fi pe viitor scutiţi de efortul găsirii unui traducător autorizat, dar şi de cheltuiala aferentă onorariului traducătorului,” a declarat Răzvan Vulcănescu.

În anul 2017, casele de asigurări de sănătate din România au rambursat unui număr de 263 asiguraţi cheltuielile cu asistenţa medicală care a devenit necesară în timpul şederii în alte state membre ale UE/SEE/Elveţia.

Potrivit ordinului, răspunderea cu privire la traducerea documentelor va reveni filialelor la care au fost depuse solicitările de rambursare.

Tags:
Citește și...