Un studiu recent arată că consumul prelungit de ibuprofen, medicament folosit în special ca analgezic, poate cauza infertilitate în rândul bărbaților.
Doze ridicate de ibuprofen, pe durate lungi de timp, cauzează infertilitate în rândul bărbaților, arată un studiu recent realizat în Danemarca și citat de the Guardian. Oamenii de știință au urmărit reacțiile a 31 de sportivi cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani și au determinat că organismul acestora a dezvoltat hipogonadism secundar, o dereglare a funcțiilor testiculare, ca urmare a efectului pe care ibuprofenul l-a avut asupra sistemului endocrin.
“Preocupările noastre imediate sunt față de problemele pe care aceste medicamente le au asupra fertilității pacienților care și le administrează pe perioade lungi de timp,” le-a spus doctorul David Møbjerg Kristensen jurnaliștilor englezi. “Compuși din acest medicament sunt eficienți ca analgezice dar o mare parte din societate le administrează fără ca să le considere medicamente propriu-zise.”
Replica doctorului vine în contextul în care ibuprofenul, comercializat sub diferite denumiri, se eliberează fără rețetă. Proprietățile sale antiinflamatoare și analgezice fac din ibuprofen un medicament preferat de sportivi și aproape indispensabil celor care suferă de artrită.
În ceea ce privește dozele de administrare, pacienții care au dezvoltat hipogonadism au consumat 1.200 mg de ibuprofen, zilnic, pe o durată mai mare de șase săptămâni.
Medicii recomandă ca pacienții să fie atenți și să nu abuzeze de analgezic. Dozele de ibuprofen nu trebuie să depășească valorile recomandate de producători iar tratamentul nu poate dura mai mult de zece zile consecutive, avertizează doctorii.