Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, unde există două saloane cu pereţii scorojiţi şi mobilier ruginit şi unde au fost internaţi pacienţi, din lipsă de spaţiu, a primit luni trei amenzi în valoare de 6.600 de lei de la Inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică Timiş.
Purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Timiş, Dana Şpac a declarat pentru News.ro că inspectorii DSP au dat trei amenzi şi au făcut unele recomandări în urma controlului la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara.
“Au fost date trei amenzi, una de 5.000 de lei spitalului, alta de 1.000 de lei unui asistent medical şi alţi 600 de lei unui alt asistent medical. Ultimele două amenzi au fost date pentru colectare necorespunzatoare a deşeurilor, respectiv pentru că la grupurile sanitare nu erau materiale igienice individuale pentru pacient. De asemena, s-a intrezis orice internare în cele două saloane cu probleme. Au mai fost unele recomandări care au fost făcute de inspectorii DSP”, a declarat Dana Şpac.
Direcţia de Sănătate Publică Timiş a demarat luni un control la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, după ce în spaţiul public au apărut imagini din saloane cu pereţi scorojiţi, mobilier ruginit şi cearşafuri în ferestre.
Managerul unităţii medicale, Voichiţa Lăzureanu, precum şi primarul Nicolae Robu au declarat că unitatea medicală se află în reparaţii şi că în mod normal în salonul fotografiat nu ar fi trebuit să fie cazaţi pacienţi, deoarece salonul se află în şantier, însă acest lucru s-a întâmplat, totuşi, din lipsă de spaţiu.