Sanitas: Guvernanții recunosc cel puțin degringolada creată de noua legislație

Vocea.biz / 23.04.2018
Sanitas: Guvernanții recunosc cel puțin degringolada creată de noua legislație

Federația Sanitas solicită eliminarea completă a discriminărilor. Liderii de sindicat spun că întâlnirea de luni dintre managerii de spitale și premierul Viorica Dăncilă arată că guvernul recunoaște cel puțin degringolada pe care au creat-o prin noua legislație. 

Federația Sanitas solicită asigurarea unei salarizări echitabile în sistemul sanitar. Liderii de sindicat punctează că este nevoie de întreaga echipă medicală pentru a oferi servicii de calitate pacienților.

“Pentru asigurarea unei salarizări echitabile în sistemul sanitar, salarizare care să permită eliminarea completă a discriminărilor, chiar și având ca termen anul 2022, când Legea 153/2017 ar trebui să își producă complet efectele, această lege trebuie obligatoriu completată și îmbunătățită, astfel încât să cuprindă și să ierarhizeze corect absolut toate categoriile de personal din sistemul sanitar românesc. În încercarea, justificată de altfel, de a menține o calitate acceptabilă a serviciilor medicale prin oprirea exodului de profesioniști, medici și asistenți medicali, către țări cu sisteme medicale mai ofertante, vă solicităm să nu uitați că doar prin satisfacerea nevoilor întregii echipe medicale și implicit a personalului auxiliar și tehnic putem asigura o funcționare ireproșabilă a unui sistem sanitar românesc care încă beneficiază de încrederea populației, a pacienților și chiar de recunoașterea profesioniștilor din mediul medical internațional,” se arată într-un comunicat de presă al Federației Sanitas.

Sindicaliștii mai spun și că întâlnirea de astăzi dintre premier și managerii de spitale arată clar faptul că guvernanții recunosc degringolada provocată prin noua legislație.

“Pentru Federația Sanitas această întâlnire este dovada clară a faptului că guvernanții recunosc cel puțin degringolada creată de noua legislație, că recunosc limitele pe care responsabilii din unitățile sanitare le au în interpretarea și aplicarea legislației, că recunosc mare parte din problemele semnalate cu preocupare maximă, încă de anul trecut, de către reprezentanții noștri. Salutăm organizarea consultărilor de astăzi și faptul că se încearcă, măcar în al douăsprezecelea ceas identificarea unor soluții de armonizare a aplicării reglementărilor salariale, dar facem în continuare apel la toți factorii de decizie pentru a conștientiza că nu sunt suficiente eforturile de încadrare în procentul de sporuri alocat fiecărei unități sanitare,” mai spun sindicaliștii.

Citește și...