Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, spune că în urma verificărilor privind stocurile produselor farmaceutice a constatat că există unele spitale care au raportat lipsa unor medicamente ce există în stoc la diverşi producători şi arată că este datoria celor implicaţi direct în aprovizionarea cu aceste medicamente să se implice mai mult în a rezolva problemele care apar.
Pintea mai spune că se impune o revizuire a legislaţiei privind achiziţia de medicamente, care să ofere mai multă siguranţă că distribuitori care se prezintă la licitaţii vor asigura necesarul de produse farmaceutice pe toată durata contractului.
Într-un comunicat de presă transmis joi, Ministerul Sănătăţii spune că Sorina Pintea a cerut luna trecută o situaţie centralizată a medicamentelor care au discontinuităţi în aprovizionare sau lipsesc din unităţile sanitare care derulează programul naţional de oncologie în contract cu casele de asigurări.
Conform sursei citate, săptămâna aceasta responsabilii Ministerului Sănătăţii împreună cu conducrea ANMDM şi UNIFARM au analizat situaţia fiecărui produs şi au solicitat date suplimentare de la producătorii medicamentelor care lipsesc de pe piaţă pentru a găsi soluţii pentru aprovizionare.
“Lipsa Cisplatin (necesar bolnavilor de cancer – n.r.) este cauzată de faptul că deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă a vândut-o unei alte companii. În data de 3 aprilie, ANMDM a aprobat dosarul de exceptare de la etichetare pentru trei mii de fiole de Cisplatin, cantitate care va ajunge pe piaţa din România în aproximativ două săptămâni. De asemenea, conform unei informări transmise la ANMDM, acelaşi producător care va furniza cele trei mii de fiole va aduce pe piaţă aproximativ zece mii de fiole de diverse concentraţii până la finalul lunii mai. Există disponibil pe piaţă un produs similar, cu o altă denumire comercială, dar cu aceeaşi substanţă activă: SINPLATIN. Comenzile spitalelor care au contractat acest produs şi au făcut solicitări vor fi onorate. Este un produs inclus în Programul Naţional de Cancer cu decontare 100%. De asemenea, din aceeaşi clasă de medicamente, există disponibil pe piaţă şi produsul CARBOPLATIN, care poate fi achiziţionat de către spitale în baza contractelor de achiziţii publice”, arată Ministerul Sănătăţii.
Instituţia mai spune că există şi alte produse pentru care producătorii au vândut licenţa, iar cei care au achiziţionat-o nu sunt pregătiţi să producă medicamentele şi arată că MS şi ANMDM vor autoriza folosirea doar pentru produsele pentru care există siguranţa că nu periclitează în nici un fel viaţa pacienţilor.
“În urma analizei atente a situaţiei, am constatat că există unele uităţi sanitare care au raportat lipsa unor medicamente care există în stoc la diverşi producători. Este datoria celor implicaţi direct în aprovizionarea cu aceste medicamente să se implice mai mult în a rezolva problemele care apar. Pe de altă parte, se impune o revizuire a legislaţiei privind achiziţia de medicamente, care să ofere mai mult siguranţă ca distribuitori care se prezintă la licitaţii vor asigura necesarul de produse farmaceutice pe toată durata contractului”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii.