În județul Cluj, concentrațiile admise la azot amoniacal au fost depășite de 750 de ori în urma poluării masive a unui pârâu din zona alunecărilor de teren din zona fostei rampe de gunoi de la Piatra Rât. Autoritățile cer măsuri urgente, după ce în zonă s-a format un lac de 6.000 de metri cubi de lichid toxic.
Prefectul judeţului Cluj, Aurel Cherecheş, a declarat, vineri, în şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Cluj, că în zona fostei rampei de gunoi de la Pata Rât s-a format un lac pe o suprafaţă de 3 hectare cu o cantitate de circa 6.000 de mc de levigat (lichid toxic rezultat din dizolvarea deşeurilor – n.r.), conform Mediafax.
”Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Cluj cere Consiliului Judeţean Cluj luarea unor măsuri urgente pentru stoparea poluării înregistrate în zona alunecărilor de teren de pe fosta rampă de gunoi de la Pata Rât. Este o situaţie potenţial generatoare de situaţii de urgenţă. Sunt circa 6.000 de mc de levigat (lichid toxic rezultat din dizolvarea deşeurilor – n. r.), un lac pe 3 hectare, plus o altă cantitate care se scurge pe albia pârâului Zăpodie, secată momentan. Este un fenomen de poluare masivă a acestui pârâu, cu impact asupra mediului şi sănătăţii populaţiei. Analizele de laborator au înregistrat depăşiri ale unor substanţe toxice care sunt foarte periculoase pentru mediu şi sănătatea populaţiei, dacă oamenii ar intra în contact cu ele”, a spus Cherecheş.
Potrivit acestuia, măsurile care trebuie luate de CJ Cluj prevăd eliminarea levigatului şi efectuarea unei breşe în masa deşeurilor care colmatează albia pârâului Zăpodie, în vederea drenării cantităţii de levigat acumulat.
”Dacă trece iarna peste lacul respectiv de levigat, cu siguranţă vom avea o situaţie de urgenţă”, a precizat prefectul Clujului.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Marius Mânzat, a declarat, la rândul său, că instituţia pe care o reprezintă a avut nevoie de o decizie a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a se putea interveni în ritm accelarat în vederea opririi poluării.
”Vom lua măsurile optime pentru a stopa acest fenomen, una dintre soluţiile propuse fiind achiziţionarea unei staţii de epurare a levigatului, pentru ca lichidul să nu ajungă în pârâul Zăpodie şi, implicit, în râul Someş”, a spus Mânzat.
Analizele de laborator efectuate în cazul poluării de la Pata Rât indică, printre altele, depăşiri de 750 de ori ale concentraţiilor admise la azot amoniacal şi de 12,8 ori la cloruri.
Sursa foto: Captură video YouTube