Organizaţia Salvați Copiii a dotat cu aparatură medicală două secţii de neonatologie din Timişoara. Care este valoarea donaţiilor

Diana Dorner / 12.05.2017
Organizaţia Salvați Copiii a dotat cu aparatură medicală două secţii de neonatologie din Timişoara. Care este valoarea donaţiilor

Organizația Salvați Copiii a dotat cu aparatură medicală Secția de neonatologie a Spitalului Clinic Municipal de Urgență și pe cea a Spitalului de Urgență pentru Copii “Louis Țurcanu” din Timișoara. Este vorba despre un monitor transcutanat de gaze sangvine, în valoare de 19.000 de euro, indispensabil unei îngrijiri medicale adecvate a copiilor cu afecțiuni foarte grave, donat Secției de neonatologie a Spitalului Clinic de Urgență Timișoara, dar şi despre o masă radiantă cu modul de resuscitare și un monitor de funcții vitale, în valoare totală de 20.000 de euro, donată către secția de neonatologie prematuri a Spitalului de Urgență pentru Copii “Louis Țurcanu”.

Monitorul transcutanat de gaze sangvine permite monitorizarea permanentă și non-invazivă a nivelurilor de oxigen și de dioxid de carbon din sânge, pentru copiii cu afecțiuni foarte grave.

‘Este pentru al șaselea an în care continuăm programul de reducere a mortalității infantile, pentru că situația a fost și rămâne dramatică: în România mor de două ori mai mulți copii sub un an decât media europeană. Extraordinar, însă, este că acest program are rezultate imediate și cuantificabile în copii salvați. Rata mortalității infantile a scăzut de la 10,1, cât era în 2010, la 8 la mie, în 2015. Pentru a înțelege mai bine, asta înseamnă că prematurii care au avut un incubator în maternitate, de pildă, nu au mai murit, iar acum sărbătoresc unul, doi, trei ani de viață. Mulțumim mult companiei Profi România, care s-a alăturat campaniei noastre’, a declarat președinte Salvați Copiii Gabriela Alexandrescu, potrivit unui comunicat al organizației.

În ultimii patru ani, Organizația Salvați Copiii România a dotat cu echipamente în valoare de 94.000 de euro — incubatoare, monitoare de funcții vitale, ventilator de suport respirator și altele — Spitalul de Copii “Louis Țurcanu”, Spitalul Municipal de Urgență și Spitalul Județean de Urgență din Timișoara.

Dotarea este parte a programului amplu de combatere a mortalității infantile pe care Salvați Copiii îl derulează de șase ani.

Organizaţia a mai anunţat că, cu sprijinul Profi România, care a oferit o sponsorizare de 668.090 lei, vor fi dotate în total zece maternități din ţară (București, Timișoara, Craiova, Pitești, Roman, Râmnicu-Vâlcea, Bacău, Drobeta Turnu Severin, Baia Mare și Zalău).

Numai în 2016, Organizaţia Salvați Copiii a dotat cu aparatură medicală de specialitate 31 de maternități, oferind astfel o șansă la viață nou-născuților prematur.

O parte semnificativă a acestor fonduri, în valoare totală de 355.981 euro, a venit de la cei care au ales să redirecționeze 2% din impozitul pe venit.

Citește și...