Ce spune culoarea ochilor despre sănătatea ta

Diana Dorner / 12.05.2017
Ce spune culoarea ochilor despre sănătatea ta

Se spune că ochii sunt oglinda sufletului, însă spun mai multe lucruri despre noi decât ne-am aştepta. Mai exact, potrivit The Independent, unii oameni de ştiinţă susţin că culoarea ochilor tăi pot spune multe despre bolile de care suferi şi desre afecţiunile medicale la care eşti predispus.

Ochii căprui

Persoanele cu ochii închişi la culoare au un risc mai mare de a face cataractă, potrivit unui studiu publicat în revista American Journal of Ophthalmology.

Pe de altă parte, potrivit unei cercetări a experţilor de la Universitatea din Louisville, oamenii care au ochi căprui au un timp de reacţie mai scurt în timpul unor activităţi atletice decât cei cu ochi de culoare mai deshisă. Însă rezultatele nu au fost suficient de puternice pentru a fi concludente, astfel că oamenii de ştiinţă au subliniat că nu putem judeca performanţele sportive în fucţie de culoarea ochilor.

Ochii gri, albaştri sau verzi

Din punct de vedere clinic, persoanele care au ochi albaştri sau mai deschişi au o sensibilitate la lumină mai mare decât cei ai căror ochi au culori mai închise, a explicat Ruth Williams, preşedintele Academiei Americane de Oftalmologie. El a adăugat că personele cu irisul deschis la culoare ar trebui să poarte ochelari de soare cu protecţie UV.

Specialiştii mai avertizează că oamenii cu ochii deschişi la culoare trebuie să fie atenţi şi în ceea ce priveşte expunerea pielii la soare, deoarece aceasta este mai predispusă la dezvoltarea cancerului de piele, iar potrivit unei cercetări a oamenilor de ştiinţă de la Universitatea Pittsburgh din Statele Unite, trei gene asociate cu nuanţele deschise ale ochilor sunt “suspectate” că ar fi implicate în dezvoltarea diabetului.

Când trebuie să ne adresăm unui oftalmolog

Persoanele cu vârsta de peste 16 ani trebuie să se prezinte la un consult oftalmologic cel puţin o dată la doi ani, iar copiii şi adulţii trecuţi de vârsta de 65 de ani ar trebui să fie testaţi anual, recomandă The College of Optometrists, însă orice schimbare a culorii globului ocular ar trebui să te trimită direct la specialist. De asemenea, trebuie să te consulte un oftalmolog şi atunci când te confrunţi cu simptome precum înceţoşarea pupilelor, durere sau usturime.

Tags:
Citește și...