Cum le afectează Facebook pe femei

Silvia Spanciu / 05.05.2017
Cum le afectează Facebook pe femei

Chiar și doar 10 minute petrecute pe Facebook pot avea un impact negativ asupra modului în care femeile gândesc despre ele însele, arată un studiu recent. Având în vedere popularitatea rețelelor de socializare, cercetătorii sunt din ce în ce mai interesați de felul în care social media ne afectează imaginea despre noi înșine și dispoziția, relatează Evonews.com.

Un studiu recent arată că timpul petrecut pe Facebook afectează în mod negativ dispoziția și percepția femeilor despre imaginea lor. Studiul, condus de Jasmine Fardouly și publicat în revista Body Image, arată că 10 minute sunt suficiente pentru ca o femeie să își schimbe dispoziția și să devină și mai nemulțumită de felul în care arată.

Acest lucru este problematic în special pentru femeile care au deja tendința de a se compara excesiv cu alte persoane. Studiul a arătat că femeile care se compară des cu alte persoane au raportat mai multe discordanțe în ceea ce privește înfățișarea, părul și pielea lor după ce am intrat pe Facebook în comparație cu navigatul pe site-ul de control care era neutru din punct de vedere al imaginilor postate.

Având în vedere câți oameni folosesc social media, cercetătorii consideră că efectele acestor platforme asupra psihicului ar trebui studiat mai atent. Aceștia sunt interesați de modul în care social media ne-a afectat nu doar percepția asupra sinelui, ci și comportamentul și psihicul, în general.

Citește și...