Primul centru privat de chirurgie robotică din România va funcționa din luna martie la Spitalul Sf. Constantin din Brașov, odată cu instalarea robotului chirurgical “daVinci Si“, achiziționat de curând printr-o investiție de peste 1,5 milioane de euro. Chirurgia asistată de robot, numită și chirurgie robotică, presupune utilizarea unui sistem revoluționar care include un braț dotat cu o cameră de înaltă rezoluție și mai multe brațe mecanice cu instrumente chirurgicale deosebit de fine și flexibile, conectate la o consolă computerizată acționată de chirurg. Chirurgul, așezat la consola poziționată lângă masa de operație, controlează brațele robotului, beneficiind de o imagine 3D, mărită, de înaltă rezoluție, a structurilor anatomice de la locul intervenției chirurgicale, un control foarte fin al instrumentelor, o siguranță sporită.
Cu ajutorul chirurgiei robotice este posibilă efectuarea anumitor intervenții chirurgicale delicate și complexe care ar fi deosebit de dificile, riscante sau chiar imposible prin tehnicile convenționale. Avantajele incontestabile ale utilizării robotului daVinci Si sunt precizia sporită, creșterea gradului de siguranță, recuperarea rapidă, riscul scăzut de sângerare și infecție, durerea minimă, cicatrici de dimensiuni reduse, spitalizare de scurtă durată, gradul ridicat de flexibilitate și confort pentru pacient și chirurg.
„Siguranța pacienților este pe primul plan la Spitalul Sf. Constantin Brașov. Robotul daVinci permite realizarea pe cale minim-invazivă a celor mai dificile intervenții de chirurgie abdominală, urologie sau chirurgie ginecologică, în condiții de confort chirurgical niciodată atins în chirurgia clasică sau laparoscopică, cu o precizie și o acuratețe a gesturilor superioară mâinii umane, rezultatul final însemnând o traumă redusă pentru pacient, o recuperare mai rapidă, operații mai aproape de fiziologie. Ne bucurăm că putem oferi servicii medicale avangardiste acum și la Brașov, în premieră pentru sistemul privat de sănătate din România” a declarat Dr. Bogdan Moldovan, șeful secției de chirurgie și directorul medical al Spitalului Sf. Constantin.
Domeniile în care se poate aplica acest tip de chirurgie sunt arii de expertiză deja consacrate la Spitalul Sf. Constantin, cum ar fi chirurgia generală, îndeosebi cea oncologică, urologia, chirurgia ginecologică sau chirurgia obezității.
Anul 2017 reprezintă un punct cheie în istoria Spitalului Sf. Constantin, atât prin extinderea într-o nouă locație, cât și prin diversificarea gamei de servicii oferite. Implementarea chirurgiei robotice, un deziderat al echipei chirurgicale încă de la inaugurarea spitalului, vine în completarea celorlaltor inovații și premiere în domeniul medical prin care s-a remarcat spitalul brașovean în decursul celor 6 ani de activitate, reprezentând următorul pas firesc în evoluția Spitalului Sf. Constantin și încă o dovadă a faptului că performanța medicală de nivel internațional poate fi atinsă în sistemul medical privat din România.
Noul centru de chirurgie robotică de la Brașov va atrage medici noi în echipa spitalului privat, medici cu aptitudini și competențe deosebite, din țară și din străinătate, ce își doresc să evolueze în domeniul chirurgiei asistate robotic, va permite echipei deja existente să își pună în valoare experiența și cunoștințele, contribuind în mod semnificativ la îmbunătățirea permanentă a serviciilor medicale oferite pacienților.
„Printre valorile pe care ni le-am asumat acum șase ani, la deschiderea spitalului, pe lângă poziționarea pacientului pe primul loc, mai presus de orice, se află inovația în domeniul medical; în toate activitatile pe care le desfașurăm dorim să aducem inovația, excelența și performanța, proceduri medicale moderne, dotări de ultimă generație. Dorim să oferim pacienților români, aici, în România, servicii medicale de nivel internațional”, a adăugat Dr. Bogdan Moldovan.
Spitalul Sf. Constantin din Brașov a fost desemnat, în 2013, „cel mai curat din Europa” de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii. 60 de spitale europene au concurat, la acea dată, pentru obținerea titlului. Apoi, în 1 decembrie 2016 a avut loc în cadrul Spitalului Sf. Constantin Brașov – Centrul de Transplant Renal „Prof. Gilles Mentha”, primul transplant renal efectuat într-o unitate medicală privată din România.
În 10 martie 2017 Spitalul Sf. Constatin din Brașov împlinește șase ani de la înființare, perioadă în care au fost internați peste 40.000 de pacienți, au fost efectuate mai mult de 200.000 de servicii în regim ambulatoriu și peste 10.000 de intervenții chirurgicale. Spitalul începe cel de-al 7-lea an de activitate cu două proiecte de anvergură: inaugurarea unui nou spital și introducerea chirurgiei robotice.