Stresul prelungit, o posibilă cauză a kilogramelor în plus

Diana Dorner / 05.03.2017
Stresul prelungit, o posibilă cauză a kilogramelor în plus

Nu ţi-ai schimbat obiceiurile alimentare în ultimul timp, însă atunci când te-ai cântărit ai avut surpriza neplăcută să constați că ai acumulat câteva kilograme în plus. Ei bine, potrivit unui studiu publicat joi în revista medicală Obesity, de vină ar putea fi și faptul că ai fost stresată pentru o perioadă destul de lungă de timp. Oamenii de știință au ajuns la această concluzie după ce au analizat nivelul de stres și greutatea corporală a peste 2.500 de bărbați și femei cu vârste de peste 54 de ani, scrie evonews.com. 

În cadrul cercetării, experții au examinat nivelul hormonului de stres numit cortizol din șuvițele de păr adunate de la participanți. Ei au concluzionat că acesta are o legătură semnificativă cu circumferința taliei și cu indicele de masă corporală mai mare.

Ce este cortizolul

Cortizolul este un hormon produs în glandele suprarenale, esenţial pentru menţinerea mai multor funcţii ale organismului. Hormonul ajută la menținerea constantă a zahărului din sânge, joacă un rol important în metabolismul și acumularea de grăsime în corp, dă un impuls de energie pentru a gestiona situațiile de urgență și este eliberat în sânge și în momentele de stres.

“Cortizolul este un hormon minunat şi îi serveşte bine corpului, ca mulţi alţi hormoni, cu excepţia situaţiilor în care nu mai face asta”, a precizat Brandon Mentore, specialist în sănătate, potrivit The Huffington Post.

Eliberarea de cortizol este declanșată de receptori care sunt dens localizați în tesutul adipos visceral, ceea ce poate explica asocierea sa cu creșterea și pierderea în greutate.

Cortizolul și obezitatea

De obicei, cortizolul este testat prin sânge, urină sau salivă, dar alimentația, situațiile de stres brusc sau boala pot apărea fluctuații ale nivelului hormonului. Din acest motiv, aceste teste nu sunt relevante în cazul persoanelor care suferă de stres pentru perioade îndelungate, dar nivelul de cortizol poate fi, de asemenea, detectat în foliculii de păr.

Noua cercetare a presupus recoltarea a 2 cm de păr de la fiecare participant. Cantitatea a fost corelară cu o perioadă de două luni, ceea ce a putut oferi o privire mai profundă asupra nivelului de cortizol pentru un timp mai îndelungat. Iar rezultatele sugerează că expunerea cronică la un nivel ridicat de cortizol poate juca un rol în menținerea obezității.

Datele studiului, care s-a desfășurat timp de patru ani, au relevat faptul că subiecții care au avut un indice de masă corporală de 30 sau mai mare, sau circumferința taliei mai mare (peste 102 centimetri la bărbați sau peste 88 de centimetri la femei) au avut niveluri ridicate de cortizol în părul lor, arată Health.com. 

Cu toate acestea, cercetatorii nu au putut stabili o cauză reală și efect. Susan Fried, profesor și director la Insitutul Diabetes Metabolism Obesity, a declarat, potrivit cbslocal.com, că rezultatele relevă o asociere între nivelul ridicat de cortizol și obezitate, însă fost de acord că nu există nicio dovadă a cauzalității.

Astfel, cortizolul poate fi asociat cu obezitatea, dar legătura este mai degrabă una indirectă.

Cum scăpăm de stres

Stresul este considerat boală a secolului XXI, fiind des întâlnită în rândul oamenilor, la toate vârstele, care se instalează ca răspuns al organismului la situațiile solicitante de viață, și care are are un efect negativ asupra sănătății noastre.

Pentru a ţine sub control efectele stresului, specialiştii recomandă un regim aminentar sănătos, cu multe fructe și legume, practicarea unor exerciţii fizice precum yoga sau pilates, dar şi câteva minute de meditaţie pe zi.

Totodată, persoanele care au un nivel crescut de cortizol trebuie să aibă o alimentație plină de nutrienți, să facă sport regulat și să doarmă cel puțin opt ore în fiecare noapte. De asemenea, este indicat să reducă consumul de sare, zahăr, făină albă și alcool.

Citește și...