Recomandările medicilor: cum te protejezi corect de caniculă și câtă apă trebuie să bei

vocea.biz / 24.06.2017
Recomandările medicilor: cum te protejezi corect de caniculă și câtă apă trebuie să bei

Pe caniculă trebuie să consumăm cel puţin doi litri de lichide pe zi, să evităm băuturile alcoolice, cele foarte dulci şi cele cu un conţinut ridicat de cofeină, iar, dacă ieşim, să bem un pahar de apă la o oră, recomandă Alis Grasu, managerul general al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti- Ilfov.

Medicii le recomandă românilor să ţină cont de câteva sfaturi care vor face căldura mai suportabilă, având în vedere că locuitorii din sudul ţării se vor confrunta cu temperaturi de 36 de grade Celsius.

“Haine simple, vaporoase, de culoare deschisă, fibre naturale de bumbac, mătase naturală. Trebuie avut grijă să acopere cât mai mult din suprafaţa corporală. Pentru persoanele care au tegumentul sensibil de la radiaţiile solare, ar trebui să folosească creme cu factor de protecţie împotriva radiaţiilor solare, factor mai are de 30, în zonele rămase neacoperite. Capul să fie protejat cu pălărie de soare, cu şapcă sau umbrelă. Vor fi folosiţi ochelari de soare care chiar să protejeze, nu doar din motive estetice”, a declarat Alis Grasu, managerul general al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti- Ilfov (SABIF), pentru Mediafax.

Cel mai important e să ne menţinem hidrataţi.

“Un rol foarte important îl are hidratarea organismului. Se vor consuma doi litri de lichide pe zi, apă minerală, apă plată, sucuri naturale, ceaiuri neîndulcite sau puţin îndulcite. Se vor evita băuturile alcoolice, băuturile foarte dulci şi băuturile cu un conţinut foarte ridicat de cofeină. Toate acestea cresc diureza şi accelerează eliminarea apei din organism. Trebuie avut grijă ca în intervalul 11.00 -18.00 să nu avem expuneri voluntare la soare. Dacă stăm mai multă vreme în căldură şi în soare, va trebui să altern[m la o oră, cel puţin 10 minute de pauză într-o incintă ventilată şi să ne hidratăm corespunzător. Nu trebuie să aşteptăm să apară senzaţia de sete. Trebuie să se consume un pahar din lichidele amintite la o oră”, a mai spus Alis Grasu.

Tags:
Citește și...