Te-ai întrebat vreodată de ce vocea ta sună complet diferit atunci când o auzi într-o înregistrare? Poate ți se pare că vocea ta e mai subțire sau, din contră, mai gravă decât în realitate. Mai mult decât atât, un studiu recent relevă că doar 38% dintre persoane își recunosc propria voce. Potrivit Time.com, explicația acestui fenomen este însă foarte simplă.
Specialiștii de la Universitatea College London susțin că percepem vocea prin intermediul propriului corp, ceea ce se traduce în frecvențe mai joase, deci sunete mai profunde; cu alte cuvinte, ne auzim înfundat vocea.
Pe de altă parte, ceilalți ne percep vocea așa cum se propagă în aer, adică mai pițigăiată. La fel se întâmplă și când ne înregistrăm vocea. Astfel, vocea înregistrată are multe frecvențe înalte și mai puține frecvențe joase.
„Sunetul vocii noastre se propagă în aer, pătrunde în sinusuri, în toate spațiile din creier și în urechi, ceea ce schimbă modul în care percepem sunetele pe care le scoatem. Atunci când vorbim, nu doar aerul din jurul corzilor vocale vibrează, ci și alte țesuturi, oase și diverse cartilagii. Astfel, urechile noastre recepţionează undele sonore propagate prin toate aceste medii. În schimb, atunci când ne auzim vocea înregistrată, aceasta ne pare diferită de cea cu care suntem obişnuiţi pentru că îi lipsesc caracteristicile speciale generate de propagarea undelor sonore prin corpurile noastre.”, spune profesorul Martin Birchall.
Mulți oameni nu-și recunosc propria voce
Cu siguranță nu este în obiceiul nimănui să își asculte propria voce înregistrată. Așadar, nu este de mirare că, atunci când ne ascultăm vocea într-o înregistrare, nici măcar nu ne dăm seama că noi vorbim. Un studiu recent arată că doar 38% dintre persoanele a căror voce fusese înregistrată și-au identificat imediat propria voce.
„De multe ori, oamenii sunt dezamăgiți când își aud propria voce. Suntem atât de obișnuiți ca vocea noastră să sune într-un anume fel, încât nici nu ne vine să credem că realitatea este cu totul alta”, a adăugat doctorul Birchall.