Cinci mituri despre slăbit care te fac să te îngrași

vocea.biz / 06.06.2017
Cinci mituri despre slăbit care te fac să te îngrași

Este suficient să cauți pe internet cuvântul “dietă” că vei găsi sute de pagini gata să te ajute să scapi rapid și ușor de kilogramele în plus. Dar printre sfaturile venite de la specialiști, și-au făcut loc și câteva informații false care pot duce la creșterea în greutate.

Iată câteva dintre acestea.

  1. Dacă faci sport, poți mânca ce vrei.
Mituri nocive despre diete
sursa: pixabay.com

Una dintre cele mai păguboase concepții este cea legată de faptul că sportul te va scuti de numărarea caloriilor, scrie Evonews.com.

Exercițiile fizice sunt extrem de importante, nu doar când suntem la dietă, dar nu ne vor ajuta să slăbim dacă nu reducem numărul de calorii zilnice. De exemplu, un bol de cereale cu lapte degresat are un aport de 400 de calorii. Pentru a le consuma, trebuie să alergăm în jur de șase kilometri. Dacă nu suntem atenți la aportul caloric, vom ajunge cu ușurință să ne petrecem viața între bucătărie și sala de sport.

Alergarea nu e mereu cea mai eficientă formă de a arde caloriile. Ciclismul ne ajută să ardem în jur de 950 de calorii într-o oră iar dacă schiem putem arde 850 de calorii, tot în 60 de minute. Iar micul nostru dejun de 400 de calorii, înseamnă cam o oră de aerobic, pentru cei interesați să slăbească.

2. Mai multe porții mici

Mituri nocive despre diete
sursa: 123rf

Studiile au arătat că porțiile mai mici de mâncare, în raport cu porțiile mai mari dar mai rare, au darul de a accelera metabolismul. Dar oamenii de știință spun că diferențele sunt minore, și nu îi vor ajuta pe cei care încearcă să scape de kilogramele în plus. Mai mult decât atât, mesele mai multe pot cu ușurință să ducă la îngrășare, dacă nu suntem foarte atenți la valoarea lor calorică.

3. Doar salată

Mituri nocive despre diete
sursa: pixabay.com

Nutriționiștii mereu ne îndeamnă să mâncăm mai multe fructe și legume, dar puțini sunt cei care consumă o salată fără dressing sau topping-uri. Câteva nuci, puțin ulei, niște sosuri din borcan și caloriile dintr-o salată pot cu ușurință depăși valoarea nutrițională a unui hamburger.

În special sosurile din brânzeturi, dar și bucățelele de carne, pot transforma salata într-un prânz copios, din punct de vedere caloric. Să nu mai vorbim de maioneză, avocado sau crutoane, care fiecare aduc 100 de calorii în plus.

4. Dietele care te ajută să slăbești rapid

Mituri nocive despre diete
sursa: pixabay.com

Mai ales în preajma verii, dar și înainte de mari evenimente, mulți apelează la dietele care garantează un slăbit rapid. Un kilogram pe zi este cea mai cunoscută promisiune a ceea ce americanii denumesc crash-diet. Dar nutriționiștii nu le recomandă, mai ales pentru că pot avea efecte negative asupra organismului.

În primul rând, metabolismul poate lupta împotriva dietei. Pentru a ajunge să slăbești 1 kilogram pe zi, trebuie eliminate peste 3.000 de calorii din dieta zilnică. Metabolismul va încetini și el, intrând într-un mod de conservare ce va încetini ritmul de ardere a surplusului de grăsime. Vei putea chiar pierde din masa musculară, spun specialiștii.

Un alt efect secundar ține de faptul că o astfel de dietă restrictivă poate duce la carențe dacă nu suntem atenți la ce includem în alimentația noastră zilnică.

Dar poate cel mai puternic argument împotriva dietelor rapide este acela că ele nu pot fi susținute pe termen lung, iar după terminarea dietei există riscul de a pune la loc kilogramele pierdute prin înfometare. La toate astea se adaugă o stare generală alterată, simptome de oboseală cronică și epuizare psihică, spun medicii.

5. Caloriile nu contează dacă mănânci sănătos

Mituri nocive despre diete
sursa: pixabay.com

O altă preconcepție este că nu contează numărul caloriilor atunci când mănânci sănătos. Nimic mai fals, spun nutriționiștii. Caloriile contează, indiferent ce și cum mâncăm, iar faptul că alegem alimente sănătoase ne poate chiar face să consumăm mai mult decât am avea nevoie sau ne este permis.

Faptul că am înlocuit pâinea și pastele din cereale procesate cu unele integrale nu înseamnă că le putem consuma în cantități mari și situația stă la fel cu ciocolata amară.

Tags:
Citește și...