Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, spune că sunt multe probleme legate infrastructură, proceduri şi mentalitate în sistemul medical, precizând că primele două se pot rezolva mai uşor decât cea de-a treia. El a mai spus că, în momentul de faţă, din punctul său de vedere, salariile personalului medical sunt ”motivante”, fapt care obligă la o altă atitudine faţă de sistem şi faţă de pacient.
Florian Bodog a fost prezent, joi după-amiază, la prima conferinţă internaţională a evaluatorilor de servicii medicale din România, care a început la Neptun. Ministrul Sănătăţii a declarat jurnaliştilor, la finalul dezbaterilor din prima zi a conferinţei, că activitatea de evaluare a serviciilor medicale este una extrem de importantă şi că îşi doreşte o evaluare corectă a serviciilor de sănătate.
Ministrul a fost întrebat unde ar fi de lucru în sistemul medical românesc, el spunând că sunt probleme legate de infrastructură, de proceduri şi de mentalitate.
“Sunt multe probleme legate de infrastructură, sunt multe probleme legate de mentalitate, sunt multe probleme legate de proceduri. Partea de procedură şi partea de infrastructură cred că se pot rezolva cel mai uşor, cel mai greu se rezolvă problemele legate de mentalitate. După cum ştiţi, în programul de guvernare am pornit să motivăm personalul medical şi urmare a motivării personalului medical eu cred că vom avea o mai bună retenţie a personalului medical, a medicilor, pe de o parte, iar pe de altă parte cred că vom avea şi o schimbare de mentalitate. Până la momentul de faţă, nu este niciun secret, toată lumea spunea că medicii sunt prost plătiţi, că au şi alte preocupări pentru că nu reuşesc să se descurce din salariu. Dar la momentul de faţă, eu cred că avem salarii motivante care ne obligă pe de o parte să avem o cu totul şi cu totul altă atitudine faţă de sistem, o cu totul şi cu totul altă atitudine faţă de pacienţi. Îmi doresc ca în mandatul meu să începem să avem pacientul în centrul preocupărilor noastre”, a declarat Florian Bodog, citat de News.ro.
El a fost întrebat şi despre Legea sănătăţii, precizând că aceasta este în elaborare, dar curând va intra în Parlament Legea vaccinării.
“Legea sănătăţii este în elaborare. Practic, după cum ştiţi, ceea ce va intra în Parlament săptămâna viitoare sau în cealaltă săptămână va fi partea legată de legea vaccinării, care am considerat că este foarte importantă având în vedere şi faptul că că avem epidemie de rujeolă la momentul de faţă în ţară. Am considerat că este primul lucru pe care trebuie să îl facem. Înainte de această lege am lucrat la modificarea ordinului cu privire la calculul preţului la medicamente pentru a asigura scăderea preţului cu 35 la sută la medicamentele care au ieşit de sub patent, medicamentele inovative în aşa fel încât să creştem accesibilitatea pacienţilor la aceste medicamente”, a afirmat Florin Bodog.
El a precizat că îşi doreşte ca Legea sănătăţii să fie una flexibilă, uşor de interpretat, care să nu aibă nevoie de norme de aplicare, care să reglementeze profesiile medicale.
Conferinţa internaţională cu tema “Metodologia şi procedura de evaluare – acreditare a spitalelor” se desfăşoară în perioada 1-3 iunie, la Neptun, şi este organizată de Asociaţia Evaluatorilor de Servicii Medicale din România.