Dosarul de candidatură pentru relocarea Agenţiei Europene pentru Medicamente la Bucureşti, finalizat de Guvern

Vocea.biz / 20.07.2017
Dosarul de candidatură pentru relocarea Agenţiei Europene pentru Medicamente la Bucureşti, finalizat de Guvern

Executivul a finalizat, joi, dosarul de candidatură pentru relocarea, la Bucureşti, a Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA) în contextul Brexit, urmând ca ministrul Sănătăţii, ministrul delegat pentru Afaceri Europene şi preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale să meargă luni într-o vizită la sediul EMA de la Londra.

”Relocarea la Bucureşti a Agenţiei Europene pentru Medicamente reprezintă o oportunitate importantă pe care România ar putea să o valorifice. Atragerea unui sediu de agenţie a Uniunii Europene ar contribui la creşterea rolului şi vizibilităţii României ca stat membru. Avem o propunere viabilă, iar România deţine o expertiză substanţială în sectorul medical. Vreau să evidenţiez efortul susţinut depus de către toţi colegii care au lucrat pe acest dosar“, a declarat premierul Mihai Tudose, potrivit unui comunicat de presă al Executivului, citat de News.ro.

Pregătirea candidaturii a fost realizată de un grup de lucru interinstituţional, din care fac parte Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Sănătăţii, Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Afacerilor Externe.

În acest context, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, şi preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, Nicolae Fotin, vor face luni, 24 iulie, o vizită la sediul Agenţiei Europene pentru Medicamente de la Londra.

Agenţia Europeană pentru Medicamente, una dintre cele mai mari şi importante agenţii europene, îşi are în acest moment sediul la Londra. Este un organism descentralizat al Uniunii Europene, care are ca principală responsabilitate protecţia şi promovarea sănătăţii publice, prin intermediul evaluării şi supravegherii medicamentelor destinate uzului uman.

Comisia Europeană va examina proiectele şi va trimite propria evaluare Secretariatului General al Consiliului până la 15 septembrie 2017, urmând ca hotărârea finală să fie luată în marja Consiliului Afaceri Generale din noiembrie 2017. Decizia ar urma să fie formulată în baza unor runde succesive de vot secret, fiecare stat membru având un număr egal de voturi. Statul membru care va fi selectat pentru găzduirea sediului Agenţiei Europene pentru Medicamente nu va mai putea candida pentru relocarea Autorităţii Bancare Europene.

”România deţine o expertiză consistentă în domeniul medical, aflându-se în partea superioară în ceea ce priveşte numărul de absolvenţi de şcoală medicală, iar, începând din 2007, 14.000 de români specializaţi în medicină şi farmacie lucrează în ţările Uniunii Europene”, precizează Guvernul.

Citește și...