Scăderea cu 35 la sută a preţului medicamentelor înseamnă 35 la sută sub minimul european, ceea ce duce la retragerea multor produse de pe piaţa din România, deja la Agenţia Medicamentului fiind opt pagini cu nume de medicamente retrase, a anunţat, luni, Rozalina Lăpădatu, preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune – APAA. Măsura scăderii cu 35 la sută a preţului medicamentelor care şi-au pierdut patentul se regăseşte în programul de guvernare al PSD. O măsură similară, dar care urma să fie realizată în trepte, era anunţată, în octombrie, anul trecut, şi de ministrul de atunci al Sănătăţii, Vlad Voiculescu.
“Scăderea cu 35 la sută a preţului medicamentelor înseamnă 35 la sută sub minimul european. Nu cred că vreo companie este dispusă să îşi scadă media europeană de preţ ca să ajute pacienţii din România. Cred că soluţii se găsesc ca statul să deconteze preţuri mai mici la medicamente, tot un sistem de negocieri cost-volum cu preţ confidenţial. O parte dintre producători s-au arătat deschişi la aceste negocieri în condiţiile în care preţul este confidenţial şi nu le influenţează calculul preţurilor în Europa şi toată lumea”, a spus preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune – APAA, citată de News.ro.
Rozalina Lăpădatu a susţinut că foarte multe medicamente vor dispărea de pe piaţă în condiţiile ieftinirii lor cu 35 la sută.
“Experienţa de până acum ne va spune că foarte multe medicamente vor dispărea din piaţă, iar oamenii nu le vor mai găsi şi nu vor mai avea cu ce să se trateze pentru că sunt situaţii în care nici firmele de generice nu asigură stocurile necesare sau nu acoperă tot necesarul. La cele care vor rămâne va creşte exportul paralel. Pe site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentelor şi Dispozitivelor Medicale (ANMDM) dacă veţi căuta există o rubrică cu retrageri de medicamente. Acolo găsiţi o listă care creşte de la o zi la alta. Când am printat-o eu săptămâna trecută cred că avea peste opt pagini în jumătate de an, de medicamente. Este drept, în diferite situaţii: unele cu ridicare temporară din motive de probleme de fabricaţie ale producătorului, dar şi medicamente cu anularea autorizaţiei de punere pe piaţă. Problema cea mai mare sunt medicamentele ieftine, pentru că ele pot controla, până la un anumit nivel, anumite terapii. Cu costuri foarte mici pentru casă”, a continuat Lăpădatu, prezentă la dezbaterea proiectului de Ordin privind aprobarea criteriilor şi metodologiei de evaluare a tehnologiilor medicale.
La rândul lui, Dan Zaharescu, director executiv al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), a spus că şi producătorii vor fi puşi în situaţii dificile, în eventualitatea ieftinirii cu 35 la sută a medicamentelor.
“Practic, Ministerul Sănătăţii a pus vineri în dezbatere publică proiectul de hotărâre de Guvern cu noua metodologie de calcul al preţurilor. Din nou mă întorc asupra faptului că această măsură este o decizie politică ce a fost luată fără o analiză de impact şi, din păcate, noi am fost puşi în situaţia ca să avem o discuţie cu ministrul în care i-am prezentat riscurile pe care sistemul le are dacă adoptă aceste măsuri. Sistemul de asigurări de sănătate nu va face niciun fel de economie din acea scădere cu 35 la sută a preţurilor medicamentelor care au ieşit de sub protecţia brevetului. Singurii care sunt afectaţi sunt pacienţii fiindcă multe din acele medicamente vor dispărea şi bineînţeles şi producătorii de medicamente, fiindcă vor fi puşi în situaţia să facă faţă la nişte situaţii dificile, fiindcă nu este uşor să ai pacienţii care umblă înnebuniţi după un medicament şi să le spui că nu mai poţi să le comercializezi din motive economice”, a spus Zaharescu.
El a vorbit despre o analiză din 2016 care arăta că în jur de 123 de medicamente riscau să dispară de pe piaţă.
“Este o analiză făcută în vara anului trecut care arăta că sunt undeva în jurul a 123 de medicamente care sunt cu risc de dispariţie de pe piaţă şi care ar putea să afecteze circa 800.000 de pacienţi pe foarte multe arii terapeutice. Cele mai cunoscute sunt bolile cardiovasculare, medicaţia aparatului respirator, medicaţia sistemului nervos central, medicaţia aparatului musculo-scheletic”, a mai spus Zaharescu.
Preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC), Radu Gănescu, a spus că aceste scăderi de preţuri au efecte negative asupra pacienţilor.
“Pentru pacienţi efectele sunt negative. Aşa cum am spus în ultimii ani, românii au acces din ce în ce mai puţin la medicamente. Din România pleacă foarte multe medicamente şi presupun că toată lumea ştie că există un site la Ministerul Sănătăţii şi ANMDM unde zilnic sunt noi medicamente care dispar de pe piaţa românească. Este o mare problemă”, a spus Gănescu.
În 27 ianuarie, pe site-ul ANMDM erau 338 de medicamente cu probleme de discontinuitate temporară sau permanentă sau chiar cu renunţarea la autorizaţia de punere pe piaţă a produsului pentru România.
Producătorii care notificau autorităţile române că au renunţat la autorizaţia de punere pe piaţă a circa 100 de medicamente sunt din România, Marea Britanie, Slovacia, Belgia, Norvegia, Franţa, Germania, Olanda, Luxemburg, Islanda şi Cehia.
Guvernul PSD a promis, în programul de guvernare, reducerea cu minimum 35 la sută a preţului medicamentelor inovative care şi-au pierdut patentul şi au înregistrate ca medicamente generice, precum şi un program naţional prin care, pentru fiecare boală, fiecare pacient va avea la dispoziţie un medicament gratuit pentru afecţiunea sa.
În octombrie 2016, fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, propunea şi el ca peste 450 de medicamente care au ieşit de sub patent să se ieftinească în trepte, cu 35 la sută, pe durata a trei ani,
“Politica de preţ a făcut ca, în ultimul an, unele medicamente să ajungă atât de ieftine încât o parte din producători să nu le mai aducă în România şi atunci medicamentele pur şi simplu dispar din spitale, din farmacii. Vom introduce o ieftinire în trepte a medicamentelor ieşite de sub patent. Medicamentele care ies de sub patent vor fi ieftinite cu 10 la sută în primul an (2017, n.r.), cu încă 10 la sută în al doilea an (2018, n.r.) şi cu încă 15 la sută în al treilea an (2019 – n.r.), după trei ani ajungându-se la o ieftinire de 35 la sută”, spunea Voiculescu în octombrie 2016.
(News.ro)