S-a născut al doilea bebeluș din lume cu trei părinți

Miruna Gaman / 29.01.2017
S-a născut al doilea bebeluș din lume cu trei părinți

La începutul acestui an s-a născut al doilea bebeluș din lume cu are trei părinți, o fetiță.

Bebelușul a venit pe lume în Ucraina ca urmare a unei tehnici numite transfer pronuclear, folosită pentru a trata infertilitatea. Cu toate acestea, respectiva metodă a creat destule controverse în comunitatea medicală.

Procedura vine în sprijinul mamelor ce suferă de o boală a mitocondriilor (organite din celulă), astfel încât aceasta să nu fie transmisă copiilor. Prin urmare, un ovul de la mama ce are respectiva boală va fi fecundat cu spermă de la tată, iar embrionul proaspăt rezultat va fi apoi implantat într-un alt ovul sănătos, care provine de la un donator.

Ideea nu este nouă. Anul trecut, un cuplu din Iordania care și-a pierdut două fiice datorită sindromului Leigh a trecut printr-un proces similar în urma căruia a rezultat un băiețel sănătos. Sexul copilului a fost ales astfel încât să nu transmită mai departe genele alterate, deoarece ADN-ul mitocondrial se transmite doar pe linie feminină.

Motivul pentru care metoda ucraineană a cauzat controverse este că a fost folosită pentru a trata infertilitatea și nu pentru a ajuta în legătură cu boala mitocondrială. Mai mult, deoarece copilul este de sex feminin, ADN-ul mitocondrial din ovulul donat va fi transmis mai departe.

Adam Balen, directorul Societății Britanice de Fertilitate a delcarat că cel mai recent mod de a folosi tratamentul ridică semne de întrebare. ”Transferul pronuclear este experimental și nu a fost complet evaluat sau dovedit științific. Suntem extrem de prudenți în a adopta acest procedeu pentru a îmbunătăți fertilizarea in vitro”.

Valery Zukin, director la Clinica Nadiya, unde s-a născut fetița, a declarat că procedura a fost aprobată de o comisie medicală și că s-a făcut în prealabil o analiză genetică amănunțită. ”Situația este foarte simplă în Ucraina – metoda nu este interzisă. Nu avem nicio legislație în legătură cu aceasta”.

Zukin mai are o pacientă care a trecut prin acest tratament și care se așteaptă să nască în martie.

Citește și...