Lipsa gratuităţii, principalul motiv pentru care femeile evită efectuarea investigaţiilor medicale pentru depistarea precoce a cancerului

vocea.biz / 16.01.2017
Lipsa gratuităţii, principalul motiv pentru care femeile evită efectuarea investigaţiilor medicale pentru depistarea precoce a cancerului

Medicii de familie consideră lipsa gratuităţii drept principalul motiv pentru care femeile evită efectuarea investigaţiilor medicale pentru depistarea precoce a cancerului de sân, de col uterin şi ovarian, iar peste 60 la sută dintre ginecologi susţin că nivelul scăzut de educaţie al pacientelor este principala provocare cu care se confruntă în diagnosticarea acestor boli, arată Studiul “Afecţiuni oncologice feminine în România”, iniţiat de Coaliţia pentru Sănătatea Femeii, într-un proiect al Fundaţiei Renaşterea, scrie news.ro

Conform cercetării, peste 89 la sută dintre medici realizează sau recomandă femeilor investigaţii pentru depistarea precoce a cancerelor.

Acelaşi studiu reliefează, însă, faptul că 52 la sută dintre românce nu cunosc ce programe sunt disponibile pentru prevenţia şi depistarea în stadiu incipient a cancerelor.

În România , cancerul de col uterin are o incidenţă de patru ori mai mare decât în ţările Uniunii Europene, arată studiul. De asemenea,  90 la sută dintre femeile incluse în studiu nu au fectuat niciodată un control pentru depistarea cancerului de sân. Totodată, 17,6 la sută dintre repondente au făcut măcar o dată un test Babeş-Papanicolau, faţă de media Uniunii Europene de 70 la sută.

De fapt, acelaşi studiu arată că 25 la sută dintre medici şi 72 la sută dintre femei nu au auzit despre existenţa unui program naţional de screening pentru depistarea cancerului decol uterin

“Lipsa informării şi a banilor produc adevărate drame în rândul femeilor din România. Studiul iniţiat de Coaliţia Pentru Sănătatea Femeii arată că multe dintre românce nu ştiu ce metode de depistare precoce au la dispoziţie şi nici la ce specialişti să apeleze. În aceste condiţii, multe dintre femeile care suferă de cancer de sân, de col uterin sau ovarian sunt diagnosticate foarte târziu, când şansele de vindecare sunt substanţial reduse. Însă, atât medicii, cât si pacientele evidenţiază aceleaşi bariere în ceea ce priveşte accesul la programe de screening. Acesta trebuie să fie punctul de pornire în implementarea unor campanii de educare cu privire la necesitatea efectuării de investigatii sau controale medicale periodice, dar şi a unor programe care să faciliteze accesul gratuit la acestea. În acest sens, ne dorim să colaborăm cu autorităţile pentru implementarea unui program naţional de screening pentru cancerul de sân şi spre a găsi soluţii de promovare eficientă a programului naţional de screening pentru cancerul de col”, a spus Mihaela Geoană, preşedintele Fundaţiei Renaşterea.

Cele mai multe dintre femei menţionează, potrivit studiului, că succesul oricărui program de depistare precoce a unei forme de cancer depinde de gratuitatea investigaţiilor, de promovarea lui intensă şi de disponibilitatea sa la nivel naţional.

 

Tags:
Citește și...