Ce alimente ar trebui evitate anul acesta

Alexandra Constandache / 02.01.2017
Ce alimente ar trebui evitate anul acesta

O dietă mai sănătoasă este pe listă pentru multe persoane la fiecare început de an. Majoritatea știu deja că fructele și legumele proaspete nu ar trebui să lipseasă, însă la ce ar trebui renunțat, mai exact?

Unele dintre alimente sunt deja cunoscute (zahăr și carnea roșie), în timp ce altele s-ar putea să pară surprinzătoare.

Zahărul

Zahărul trebuie evitat pentru o alimentație sănătoasă
Foto: 123rf.com

Majoritatea experților au ales zahărul drept elementul principal care ar trebui eliminat din alimentație. Din ce în ce mai multe studii îi demonstrează efectele negative, iar pe deasupra, acesta nu are valoare nutrițională sau beneficii pentru sănătate, ci pur și simplu este un aport de calorii și crește riscul pentru bolile de inimă, diabet sau obezitate.

Un lucru simplu de făcut pentru a reduce consumul de zahăr este evitarea sa în ceai și cafea și citirea cu atenție a etichetelor alimentare.

Micul-dejun cu fructe açaí

Bolurile cu fructe açaí nu sunt așa sănătoase precum par
Foto: 123rf.com

Aceste fructe sunt bogate în antioxidanți, însă experții spun că au câteva probleme. Un bol de fructe açaí conține foarte mult zahăr, iar micul-dejun este însoțit și de semințe și de unt de arahide, ceea ce face ca aportul caloric să fie destul de ridicat.

Carnea roșie și produsele lactate

Carnea roșie ar trebui consumată cu moderație
Foto: 123rf.com

Consumul acesta este indicat să fie moderat. Carnea roșie a fost clasificată până și de Organizația Mondială a Sănătății drept cancerigenă, fiind asociată și cu alte boli precum diabetul și bolile cardiovasculare. Mediul are și el de suferit de pe urma acestor produse, datorită consumului ridicat de energie și resurse pentru producerea acestora (sunt necesari peste 7,000 de litri de apă pentru jumătate de kilogram de carne).

Gustările dietetice

Deși acestea sunt destinate persoanelor care vor să slăbească, produsele dietetice conțin de fapt foarte multe elemente artificiale, zahăr, îndulcitori și conservanți. De asemenea, acestea nu au valoare nutritivă și sunt greu de digerat.

Amidon și carbohidrați

Carbohidrații trebuie consumați cu moderație
Foto: 123rf.com

Mâncărurile bogate în carbohidrați sunt orezul, cartofii, pastele și porumbul. Experții recomandă cel mult un aliment bogat în carbohidrați la fiecare masă, iar cele mai bune surse sunt fructele și legumele.

Băuturile carbogazoase

Experții recomandă să fie evitate pe cât posibil. De asemenea, smoothie-urile ar trebui rărite și ele, deoarece pot deveni bogate în calorii pe măsură ce se adaugă ingrediente și nu sunt foarte sățioase.

Alimentele procesate

Alimentele procesate excesiv, cum sunt biscuiții, torturile și bomboanele au puține beneficii nutriționale și pot contribui la creșterea în greutate și o stare proastă de sănătate.

Tags:
Citește și...