Copiii mănâncă zilnic echivalentul a cinci gogoși din cauza zahărului ascuns în alimente

Diana Dorner / 27.02.2017
Copiii mănâncă zilnic echivalentul a cinci gogoși din cauza zahărului ascuns în alimente

Copiii mănâncă zilnic echivalentul a cinci gogoși, ca urmare a “zahărurilor ascunse” din alimente. Cel puțin aceasta este concluzia la care au ajuns experții de la Obesity Health Alliance, care au arătat că un copil mănâncă, în medie, la fel de mult zahăr care și în cazul care ar mânca 20 de biscuiți cu ciocolată sau cinci felii de tort în fiecare zi.

Medicii nutriționiști au avertizat, în repetate rânduri, că urmările unui consum exagerat de zahăr sunt dezastruoase: tot mai multe cazuri de diabet, obezitate și boli de inimă, inclusiv la copii. Iar ce este mai periculos este faptul că, potrivit medicilor diabetologi, zahărul nu este prezent numai în dulciuri sau în sucuri, ci și în pâine, în tot felul de conserve și sosuri, muștar sau iaurt.

O alianță formată din experți medicali și organizații de caritate a făcut recent un apel pentru schimbări urgente privind “reformularea” alimentelor pentru a reduce cantitatea de zahăr pe care o conțin produsele semipreparate și băuturile carbogazoase.

Oamenii de știință au demonstrat că tinerii cu vârste cuprinse între 11 și 18 ani consumă 73,2 grame de zahăr pe zi, mai mult decât dublul cantității recomandate, de 30 de grame.

Cei mici consumă în mod regulat cantități mari de zahăruri ascunse în supe și în produse semipreparate, fără ca părinții să realizeze cât de nesănătoase sunt, de fapt, aceste alimente.

Cei mai mulți dintre părinți nu le-ar da copiilor lor peste 20 de biscuiți cu ciocolată pe zi, dar cu atât de multe alimente și băuturi care conțin zahăr poate fi chiar foatre greu să își dea seama ce consumă, de fapt, cei mici, a explicat Dr. Modi Mwatsama de la Obesity Health Alliance, potrivit The Telegraph.

Alianța susține că industria alimentară poate juca un rol major pentru a scădea numărul persoanelor care suferă de obezitate, prin reducerea conținutului de zahăr din produsele lor.

Potrivit Organiției Mondiale a Sănătății, în Uniunea Europeană, 14 milioane de copii sunt supraponderali, iar numărul lor crește anual cu 400 de mii. În România, mai bine de un sfert dintre copiii cu vârsta de până la 8 ani sunt obezi.

Tags:
Citește și...