Alegerea unui tip sau a unei mărci de scutece pentru bebeluşi poate să fie o sarcină extrem de grea pentru părinţi, chiar şi pentru cei care nu sunt la primul copil. Abundenţa de produse de pe piaţă face ca părinţii fie să ceară recomandări fie să se uite cu atenţie la eticheta de pe ambalaj numaii că în ambele cazuri pot să fie induşi în eroare. Un studiu efectuat de Asociaţia Pro Consumatori din România arată că o mare parte dintre scutecele de unică folosinţă de pe piaţă sunt îmbibate cu substanţe toxice. Studiul privind calitatea scutecelor face parte din Campania naţională de informare şi educare “Să învăţăm să gândim în termeni chimici”. “Această campanie de informare se adresează tuturor celor care sunt preocupați de sănătatea familiei lor”, spune cei de la Asociaţia Pro Consumatori.
„Alegerea unei mărci de scutece de către părinţii aflaţi la primul copil este un lucru foarte greu de realizat. Achiziţiile părinţilor în astfel de situaţii se bazează fie pe recomandările prietenilor, fie pe publicitatea înşelătoare a marilor producători de scutece sau pe recomandările interesate ale unor medici pediatri care s-au transformat în agenţi de vânzări ai marilor producători de produse de puericultură. Din păcate, nici statul român nu a alocat în ultimii 27 de ani resurse financiare pentru realizarea de teste comparative care să-i ajute pe consumatori să facă alegeri în cunoştinţă de cauză. România este printre puţinele state din Uniunea Europeană în care produsele destinate copiilor nu sunt testate periodic, fapt care explică şi rata ridicată a bolilor cronice în rândul copiilor.”, spune Conf. univ. dr. Costel Stanciu, preşedinte APC.
Testele realizate în Franţa de către Institutul Naţional al Consumului au pus în evidenţă prezenţa reziduurilor cu risc toxic în majoritatea scutecelor, convenţionale sau ecologice. Când părinţii cumpără produse de igienă pentru bebeluşi, ei se pot baza numai pe menţiunile de pe ambalaj dacă vor să evite un ingredient cu riscuri pentru sănătatea copilului.
“Din păcate, în cazul scutecelor, pe ambalajul acestora nu apar informaţii referitoare la conţinutul acestor produse! Pampers, liderul necontestat al acestui sector, se mulţumeşte să înscrie pe pachet că scutecele sunt „moi ca mătasea”, fără să se preocupe de faptul că această informaţie induce consumatorul în eroare. Căci scutecele pentru bebeluşi nu sunt, evident, fabricate din mătase”, susţin cei de la APC.
Legislaţia în vigoare nu obligă producătorii să furnizeze informaţii despre compoziţia chimică a acestor produse şi prin urmare ele nu sunt expuse pe etichetă. Cu toate acestea, părinţii au dreptul să ştie la ce fel de pericole îi expun pe cei mici fără să ştie. Institutul Naţional al Consumului din Franţa a testat 12 mărci reprezentative de scutece de pe piaţă.
“Foarte mulţi părinţi nu cunosc faptul că aceste produse nu sunt fabricate din bumbac, ci din celuloză în amestec cu diferite materiale plastice, cum ar fi: polipropilena, poliacrilatul pentru gelul absorbant şi poliesterul.În afară de celuloză, scutecele din gama ecologice conţin şi alte materiale de origine naturală, dar nu le exclud pe cele sintetice. Ţesătura care vine în contact cu pielea este şi în cazul scutecelor ecologice realizată din materiale plastice. Contactul permanent cu un material plastic cum este polipropilena nu ar trebui, în principiu, să prezinte riscuri majore pentru sănătatea celor mici, în afară de unele iritaţii sau alte manifestări minore nedorite”, susţin reprezentanţii APC.
După ce au identificat materiile prime ale scutecelor cercetătorii au verificat dacă procesele industriale legate de fabricarea lor sau diversele tratamente pe care le-au suportat nu generează reziduuri cu riscuri toxice.
„Legislaţia actuală nu-i obligă pe producătorii de scutece să declare compoziţia chimică şi materialele folosite la fabricarea scutecelor. Având în vedere situaţia actuală, deosebită de gravă, solicităm Ministerului Sănătăţii şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor să treacă de îndată la realizarea unor reglementări care să-i oblige pe producătorii de scutece de unică folosinţă să ofere informaţii clare consumatorilor cu privire la compoziţia chimică a acestor produse şi să ofere garanţii consumatorilor cu privire la lipsa de reziduuri toxice în aceste produse.”, explică Dr. ec. Emil Bojin, vicepreşedinte APC România.
Doar în 2 cazuri din cele 12 tipuri de scutece testate, rezultatele au fost îmbucurătoare. În restul situaţiilor, materialele folosite în compoziţia scutecelor au ridicat mari semne de întrebare.
“Cu privire la originea naturală a celulozei sau a amidonului vegetal, putem pune următoarele întrebări: Cum a fost albită celuloza? Cerealele cultivate pentru fabricarea amidonului au fost tratate cu pesticide? Răspunsurile furnizate de analizele realizate de către Institutul Naţional al Consumului nu sunt deloc îmbucurătoare, căci ele arată prezenţa nedorită a unor reziduuri. Acestea sunt potenţial toxice, chiar dacă riscul sanitar rămâne să fie determinat”, se arată în studiul expus de APC.
Potrivit studiului, în anumite mărci de scutelece a fost depistat principiul activ din Roundup dar şi alte pesticide.Glifosatul este un pesticid, mai precis un erbicid celebru pentru că el constituie principiul activ din Roundup. Este periculos pentru că a fost inclus în clasa „probabil cancerogen” de Centrul Internaţional de Cercetări privind Cancerul (CIRC). Mai mult, s-a dovedit că provoacă alergie şi iritaţii pentru piele şi mucoase. Din păcate, glifosatul a fost depistat în marca de scutece Carrefour Baby Eco Planet, o marcă cunoscută ca fiind ecologică. De notat că, de manieră surprinzătoare, legislaţia actuală nu stabileşte niciun prag limită pentru această substanţă”, arată documentul citat.
Testele au relevat prezenţa dioxinelor şi a altor molecule din aceeaşi familie, precum furanul care sunt poluanţi ai mediului.
“Aceşti subproduşi industriali nedoriţi pot fi generaţi de multe procese, cum este albirea cu clor a pastei de hârtie (celuloză). Expunerea la substanţe de tip dioxină prezintă riscuri pentru sănătate. Potenţialul lor toxic este ridicat şi poate afecta mai multe organe. Ele sunt mai ales susceptibile să acţioneze asupra sistemului hormonal. Pentru Organizaţia Mondială a Sănătăţii – OMS, acestea fac parte din „zece produse chimice care pun o problemă majoră de sănătate publică”, arată testele.
În pânza exterioară a scutecului Pampers Baby Dry s-a detectat prezenţa unui compus din familia dioxinelor cu concentraţie mai ridicată. Este vorba de furan sau OCDF (octaclorodibenzofuran). OCDF-ul se adaugă la alte surse de molecule din familia dioxinelor care sunt prezente în jurul celor mici.
Multă vaselină (petrolatum) şi puţină parafină (paraffinum liquidum). Aceste două uleiuri provenite din petrochimie intră în formula loţiunilor care impregnează scutecele Pampers Active fit şi Baby Dry. Cum e vorba de loţiuni cosmetice, fabricantul trebuie să indice compoziţia. Doar că aceasta figurează cu litere foarte mici pe ambalaj.
“Dioxinele şi alte molecule din aceeaşi familie, precum furanul, sunt poluanţi ai mediului. Aceşti subproduşi industriali nedoriţi pot fi generaţi de multe procese, cum este albirea cu clor a pastei de hârtie (celuloză). Expunerea la substanţe de tip dioxină prezintă riscuri pentru sănătate. Potenţialul lor toxic este ridicat şi poate afecta mai multe organe. Ele sunt mai ales susceptibile să acţioneze asupra sistemului hormonal. Pentru Organizaţia Mondială a Sănătăţii – OMS, acestea fac parte din „zece produse chimice care pun o problemă majoră de sănătate publică”, se mai arată în document.
Compuşii organici volatili (COV) intră în conţinutul multor produse industriale – ţesături, adezivi, materiale pentru amenajarea sau decorarea interiorului etc. Acestei categorii de poluanţi îi sunt atribuite iritaţii ale pielii, ale mucoaselor sau ale sistemului pulmonar care se caracterizează prin capacitatea de a se evapora, regăsindu-se în aerul înconjurător.
Toluenul, o substanţă folosită ca solvent în mod curent, este COV-ul cel mai des identificat în scutecele testate. Mărcile de scutece care conţin toluen sunt Toujours (Lidl), Mots d’enfants eco (Leclerc), Pampers Active Fit, Carrefour Baby, Pommette şi Pampers Simply Dry.
Alte reziduuri de compuşi organici volatili din categoria „posibil cancerigene”, naftalen şi stiren, au fost depistate în mai multe scutece. Urmele de naftalen au fost depistate în mărcile Naty by Nature, Pampers Premium Protection şi Carrefour Baby. Urmele de stiren au fost depistate în mărcile Pampers Premium Protection, Pommette şi Pampers Simply Dry.
„Produsele de curăţare – igienizare şi serveţele umede pot afecta bariera cutanată, insuficient dezvoltată, şi pot provoca dermatite alergice de scutec. Dermatita de scutec constituie o problemă foarte des întâlnită în primii 2 ani de viață ai bebeluşului. Pielea nou-născuţilor şi a sugarilor este mult mai sensibilă comparativ cu cea a adulţilor, fiind insuficient pregătită să facă faţă expunerii la substanţe iritante. Pielea nou-născuţilor este mai permeabilă, ceea ce favorizează absorbţia substanţelor care intră în contact direct cu pielea, în special în mediu umed, aşa cum se întâmplă în zona scutecului. Conform studiilor medicale de actualitate, cei mai frecvenţi alergeni din scutecele de unică folosinţă şi din preparatele pentru igiena bebeluşilor sunt extractele din plante, α-tocoferol, parfumuri, propilen glicol, parabeni, butilcarbamat iodopropynyl și lanolină”, a declarat Dr. Anca Răducan, Medic specialist dermatologie, Doctor în ştiinţe medicale
În afară de prezenţa controversatului glifosat, produsul Eco Planet de la Carrefour este singurul din cele testate care conţine o hidrocarbură poliaromatică policiclică (HAP), un poluant industrial. Este vorba de ideno-1,2,3-cd-piren, o substanţă nedorită deoarece intră în categoria „posibil cancerigen”. Această moleculă a fost găsită în părţile elastice ale scutecului.
Trei din mărcile de scutece, Toujours (Lidl), Naty by Nature Babycare şi Carrefour Baby, analizate de către Institutul Naţional al Consumului se comercializează şi în România. În afară de acestea, în marile structuri comerciale se găsesc la vânzare următoarele mărci: Softino, Pufies, Huggies, Happy (Bella baby), Baby Love, Libero şi Bebelino.
“Un singur scutec, marca Pufies, ne-a atras atenţia în privinţa menţiunilor care au legătură cu aspectele ce ţin de siguranţa şi sănătatea bebeluşului. Pe ambalajul acestuia se găsesc următoarele menţiuni: nu conţine alergeni, nu conţine parfumuri sau loţiuni, nu conţine toxine, fără coloranţi toxici, nu conţine latex, nu conţine compuşi ai clorului şi a fost testat dermatologic. Celelalte mărci comercializate în România nu ne oferă asigurări în privinţa absenţei anumitor substanţe chimice în scutecele fabricate, acestea prezintă pe ambalaj doar menţiuni care au legătură cu „eficienţa” şi promovarea produsului respectiv, cum ar fi: menţine pielea uscată, forma anatomică, fin ca bumbacul, protecţie scurgere, sistemul de fixare al scutecului prezintă o zonă extinsă de prindere pentru mai mult confort, cu imagini haioase pe banda frontală, protecţie prelungită împotriva scurgerii – până la 12 ore, purtare confortabilă – zi şi noapte, protecţie de lungă durată împotriva umezelii datorită gradului ridicat de absorbţie, dexteritate ridicată şi aripioare elastice pentru o potrivire anatomică perfectă”, arată autorii studiului.
Primul scutec de unică folosinţă a fost inventat şi brevetat în 1948 de către Valerie Hunter Gordon, o casnică din Scoţia, însă abia în anii ’60 scutecele de unică folosiţă au fost lansate pe piaţă, iniţial ca produse de lux, datorită costurilor mari.Documentarea a fost realizată de către o echipă de experți a APC România, coordonată de conf. univ. dr. Costel Stanciu. La realizarea acestui material de informare s-au avut în vedere rezultatele analizelor realizate asupra a 12 mărci de scutece, destinate copiilor cu greutatea cuprinsă între 4 şi 9 kg, de către Institutul Naţional al Consumului din Franţa şi care au fost publicate în numărul 523 al revistei “60 millions de consommateurs” din februarie 2017. Institutul Naţional al Consumului din Franţa este un organism public autonom înfiinţat în anul 1967 care are ca activitate principală realizarea de studii/teste comparative pe diferite produse pe care le publică în revista institutului “60 millions de consommateurs” şi le face cunoscute în emisiunea de televiziune “Consomag” şi pe site-ul www.conso.net.