Fetiţa în vârstă de 8 ani din judeţul Iaşi bolnavă de cancer şi ai cărei părinţi refuzau să continue tratamentul copilului a fost preluată de o ambulanţă, luni seară, pentru a fi dusă la spital la Timişoara. Săptămâna trecută, instanţa a emis o decizie prin care îi obligă pe părinţi să îl ducă pe copil la spital, având cancer în formă avansată, potrivit News.ro.
Fetiţa, care este din localitatea ieşeană Răducăneni, a fost preluată de un echipaj medical, fiind însoţită de mama ei, pentru a fi dusă la Spitalul de Copii din Timişoara.
Ea are cancer renal în stare avansată, având nevoie de o intervenţie chirurgicală, şi nu a mai fost consultată de un medic din luna iulie, pentru că părinţii au refuzat, pe motiv că i s-ar putea fura organele.
Direcţia pentru Protecţia Copilului Iaşi i-a dat în judecată pe părinţii fetiţei, iar săptămâna trecută Judecătoria Răducăneni a emis o ordonanţă preşedinţială prin care îi obligă pe părinţi să continue tratamentul fetiţei în vârstă de opt ani.
Direcţia pentru Protecţia Copilului Iaşi a dat în judecată familia din Răducăneni după ce medicii au informat instituţia că părinţii nu şi-au adus fetiţa la tratament din luna iulie, deşi copilul este diagnosticat cu cancer renal în stare avansată şi necesită o intervenţie chirurgicală.
Fetiţa a fost operată la vârsta de patru ani, însă boala copilului a recidivat.
Părinţii copilului le-au declarat jurnaliştilor că nu au încredere în medici şi că se tem că în cazul unei noi intervenţii chirurgicale îi vor fi furate organele. Totodată, părinţii spuneau că instanţa nu este compusă din medici şi că fetiţa nu poate fi luată cu forţa din familie, întrucât “este îngrijită exemplar“.