Medicii de la Spitalul “Marie Curie” refuză să colaboreze cu doctorul Burnei şi ameninţă cu greva şi cu demisia

Vocea.biz / 29.08.2017
Medicii de la Spitalul “Marie Curie” refuză să colaboreze cu doctorul Burnei şi ameninţă cu greva şi cu demisia

Medicii din Secţia de Ortopedie a Spitalului “Marie Curie” au transmis conducerii spitalului şi Comisiei de etică o petiţie în care spun că refuză orice formă colaborare cu doctorul Gheorghe Burnei, căruia instanţa i-a dat din nou dreptul de a lucra în sistemul medical de stat, astfel încât el ar putea reveni în unitatea medicală.

”Profesorul Burnei  a condus discreţionar secţia de ortopedie, toate resursele umane şi materiale de care dispunea secţia erau folosite aproape în exclusivitate pentru propriii pacienţi, ceilalţi medici neprimind spaţiu în programul operator, acces la materiale şi aparatură”, susţin semnatarii documentului adresat  conducerii Spitalului Marie Curie.

Ei mai spun că Burnei “şi-a folosit autoritatea în sensul obstrucţionării medicilor tineri în a efectua intervenţii chirurgicale prin care să îşi poată confirma nivelul de performanţă, în acest sens a întreţinut o atmosferă de timorare a medicilor, atmosferă în care adresa injurii nemotivate tuturor medicilor din secţie”, informează News.ro.

“Orice încercare  de a pune în discuţie tehnicile chirurgicale «inovative» şi «premierele mondiale» sfârşea într-o avalanşă de injurii din partea domnului prof. dr. Gheorghe Burnei, fără niciun fel de argumentaţie medicală”, mai relatează medicii Secţiei de Ortopedie, care afirmă că, după arestarea medicului, situaţia s-a deblocat, existând liste de aşteptare pentru intervenţii, un program previzibil al blocului operator, fiind făcute operaţii de performanţă, iar durata de spitalizare a scăzut considerabil.

Medicii reafirmă faptul că nu vor să fie asociaţi cu Burnei şi cu activitatea acestuia şi avertizează că vor recurge la toate mijloacele legale: “mutarea în ate secţii, grevă, suspendarea contractului de muncă şi chiar demisia”.

Scrisoarea este semnată inclusiv de medicii rezidenţi ai Secţiei de Ortopedie de la Spitalul “Marie Curie”.

Gheorghe Burnei, acuzat de mai multe fapte de luare de mită, s-ar putea întoarce la Spitalul de Copii “Marie Curie” din Capitală, după ce Tribunalul Bucureşti a decis, vineri, că acesta va putea profesa din nou în orice unitate medicală de stat. Hotărârea nu este însă definitivă.

Medicul Gheorghe Burnei a scris pe Facebook, după ce instanţa a decis că poate profesa din nou, că nu a condiţionat niciodată actul medical, că banii lăsaţi de pacienţi fără ştirea sa erau folosiţi pentru a cumpăra mâncare cadrelor medicale care îi erau alături la operaţii şi că, prin decizia de a rămâne în ţară şi a opera a adus economii Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate, dar şi românilor care altfel ar fi fost nevoiţi să achite o parte din costul intervenţiilor făcute în străinătate.

“Nu am condiţionat niciodată actul medical. Am refuzat constant ceea ce toţi pacienţii şi rudele acestora oferă în toate spitalele din ţară. Dacă aceştia au lăsat bani din proprie iniţiativă, deseori şi fără ştirea mea, i-am folosit pentru a cumpăra mâncare pentru cadrele medicale, care stăteau alături de mine în operaţii, peste program. În mod normal eu trebuia să fiu activ de la 8 la 13 în fiecare zi…pe când eu eram zilnic prezent la spital de la 6-7 dimineaţă până la puţin ora 17:00, deseori până la miezul nopţii. Trebuia să fac în jur de 15 consultaţii şi 1-2 operaţii pe săptămână, iar eu îmi făceam norma lunea. Nu am făcut medicină pentru bani şi nu am cerut niciodată nimic de la nimeni. Ortopedia este viaţa mea!”, spune medicul.

El povesteşte că ultimele 8 luni au fost un coşmar…”pentru că totul este ireal de nedrept”.

Citește și...