Comunitate medicală: Pneumonia ucide mai mulţi copii decât infecţia HIV, malaria şi rujeola la un loc

Vocea.biz / 17.08.2017
Comunitate medicală: Pneumonia ucide mai mulţi copii decât infecţia HIV, malaria şi rujeola la un loc

Pneumonia ucide mai mulţi copii decât infecţia HIV, malaria şi rujeola la un loc, fiind principala cauză de deces la copiii cu vârste sub 5 ani, anunţă, joi, mai multe societăţi şi organizaţii de sănătate, care precizează că vaccinarea reprezintă una dintre cele mai importante măsuri de prevenire a acestei boli, în contextul în care ţara noastră ocupă, în continuare, primul loc în rândul statelor membre ale Uniunii Europene în ceea ce priveşte mortalitatea infantilă.

“Dorim să salutăm public decizia istorică a Ministerului Sănătăţii de a aloca fondurile necesare achiziţiei vaccinului pneumococic conjugat cu 13 valenţe, acesta urmând a fi disponibil în mod gratuit pentru copiii din România, prin Programul Naţional De Vaccinare. Prevenirea bolilor pneumococice prin vaccinare reprezintă una dintre cele mai importante măsuri de sănătate publică, în contextul în care ţara noastră ocupă, în continuare, primul loc în rândul statelor membre ale Uniunii Europene, în ceea ce priveşte mortalitatea infantilă”, arată reprezentanţii mai multor societăţi de pediatrie, boli infecţioase, epidemiologie şi pneumologie, dar şi Asociaţia ”Mame pentru Mame” şi Coaliţia România Sănătoasă, titrează News.ro.

Potrivit sursei citate, vaccinarea sugarilor este esenţială în prevenirea bolilor pneumococice şi poate contribui semnificativ la reducerea numărului de îmbolnăviri şi la scăderea ratei mortalităţii infantile.

“Vaccinarea este considerată printre cele mai eficiente intervenţii de sănătate publică disponibile şi este o recomandare de bază a organismelor internaţionale. Pneumoniile sunt una dintre afecţiunile severe cele mai frecvente cu care ne confruntăm. Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că există 6 boli responsabile pentru 99% din decesele cauzate de bolile infecţioase. Aceste boli sunt: virusul imuno-deficitar, bolile diareice, malaria, rujeola, pneumonia şi tuberculoza. Statisticile arată că pneumonia ucide mai mulţi copii decât infecţia HIV, malaria şi rujeola la un loc”, se mai arată în comunicatul citat.

Ministerul Sănătăţii a anunţat, joi, achiziţia vaccinului pneumococic şi începerea campaniei de imunizare din septembrie.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, campania de vaccinare antipneumococică este programată să înceapă în luna septembrie, când este prevăzută livrarea unei cantităţi de peste 477.000 de doze de vaccin pneumococic. Dozele de vaccin achiziţionate acoperă necesarul pentru campania de imunizare din acest an, precum şi pentru primele luni din 2018. Ca şi în cazul altor vaccinuri din Programul Naţional de Vaccinare, Ministerul Sănătăţii a semnat un Acord Cadru de achiziţie cu producătorul, pentru o perioadă de patru ani. În acest mod, vor fi preîntâmpinate orice dificultăţi legate de disponibilitatea acestui vaccin în viitor.

Vaccinul pneumococic se administrează copiilor în mod gratuit, conform schemei de vaccinare, în cabinetul medicului de familie.

Tags:
Citește și...