Medicii resping privilegiile acordate de Guvern. Doctorii vor ca scutirea de impozitul pe venit să fie înlocuit cu acordarea tuturor drepturilor salariale

Vocea.biz / 16.08.2017
Medicii resping privilegiile acordate de Guvern. Doctorii vor ca scutirea de impozitul pe venit să fie înlocuit cu acordarea tuturor drepturilor salariale

Potrivit unui sondaj al Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”, 57% dintre medici preferă înlocuirea scutirii de impozitul pe venit a medicilor cu acordarea tuturor drepturile salariale, în timp ce alţi 28% consideră că de această scutire ar trebui să beneficieze şi alte categorii de salariaţi, conform Mediafax.

“Doar 15% dintre medici cred că de măsura scutirii de impozit ar trebui să beneficieze doar doctorii. Numai cca. 44% dintre medici consideră că scutirea lor de impozit ar avea un efect pozitiv asupra medicilor. 32% dintre aceştia cred că este necesară, totuşi, înlocuirea lor cu o salarizare corectă”, transmite Federaţia „Solidaritatea Sanitară” printr-un comunicat de presă.

Respondenţii care consideră că măsura ar avea efecte negative asupra medicilor o consideră incorectă şi cred că este necesară înlocuirea ei, explică sindicatul.

“Aprecierile negative la adresa acestei măsuri sunt determinate de dorinţa unei salarizări corecte în loc de privilegii, de teama faţă de ceea ce ar putea ascunde o astfel de măsură, de respingerea discriminării pe care o aduce cu sine, de refuzul unor pomeni şi dorinţa de beneficia de recompensele meritate, de ruptura pe care o poate introduse faţă de alte categorii profesionale din Sănătate şi faţă de cetăţeni, de dorinţa de echitate, de refuzul excepţiilor şi favorizarea regulilor pentru toţi”, se mai precizează în comunicat.

Aprecierile negative la adresa acestei măsuri sunt determinate de reacţia negativă din partea populaţiei şi de tensiunile sociale pe care le-ar genera, susţine federaţia.

Potrivit sursei citate,”scutirea doctorilor de plata impozitului pe venit este într-o foarte mare măsură apreciată/dorită de medicii din sectorul privat şi este privită cu rezerve de marea majoritate a medicilor care lucrează în sectorul public. Analiza generală indică faptul că această măsură nu se bucură de un sprijin larg în rândul medicilor, ea fiind devansată de dorinţa medicilor pentru recunoaşterea statutului social al profesiei, inclusiv prin intermediul veniturilor acordate pentru munca prestată, şi refuzul de a fi consideraţi o clasă privilegiată”.

Cercetarea s-a desfăşurat pe un eşantion format din 679 doctori.

Proiectul de modificare a Codului Fiscal, publicat de Ministerul Finanţelor, prevede ca începând cu 1 ianuarie 2018 şi veniturile din salarii şi asimilate salariilor, precum şi din activităţi independente obţinute din exercitarea profesiei de medic să fie scutite de la plata impozitului pe venit. Măsura face parte din programul de guvernare 2017 – 2020, alături de alte măsuri fiscale, precum neimpozitarea veniturilor medicilor, arată proiectul de act normativ.

Sursa foto: Captură video YouTube

 

Citește și...