În urma controlului realizat de Ministerul Sănătății la Spitalul “Sfântul Pantelimon” din Bucureşti, după ce un pacient de 66 de ani a decedat în urma unei transfuzii greșite de sânge, au fost găsite mai multe nereguli, urmând ca marți, ministrul Florian Bodog să decidă dacă ar trebui schimbată echipa managerială a spitalului. Ministrul Sănătății a precizat că au fost găsite probleme legate de procedura de transfuzie de sânge, și de control al sângelui la patul pacientului, înainte de administrarea unei transfuzii.
„Am citit raportul aseară, în afară de lucrurile ştiute cu privire la greşeala pe care a făcut-o cadrul medical care a administrat trasfuzia, colegii mei de la inspecţie au identificat şi probleme manageriale, probleme de aprovizionare cu echipamente de identificare a sângelui şi probleme legate de proceduri cu privire la ultimul control înainte de administrarea perfuziei, motiv pentru care vom gândi şi măsuri în acest sens. Luăm în discuţie schimbarea echipei manageriale de la Spitalul Sfântul Pantelimon, vom decide azi”, a declarat ministrul Bodog, la Forumul Internațional al Sănătății, adăugând că Inspecția Sanitară de Stat a propus sancțiuni în acest caz.
Asistenta medicală a fost amendată cu 1.000 de lei şi contractul de muncă i-a fost suspendat până la finalizarea cercetării disciplinare.
În ceea ce privește eroarea de transfuzie, ministrul a explicat că asistenata nu era pregătită pentru realizarea acestei proceduri. „Vorbim despre faptul că persoana respectivă, cu toate că avea în fişa postului atribuţii de administrare de transfuzii de sânge, nu avea pregătire în acest sens şi vorbim despre faptul că nu au fost asigurate acele cartele pentru controlul final la patul pacientului înainte de adminsitarea sângelui”, a explicat ministrul.